Prima pagină > Caracterizari personaje literare > Caracterizarea emirului din poemul ”Noapte de decemvrie” de Alexandru Macedonski

Caracterizarea emirului din poemul ”Noapte de decemvrie” de Alexandru Macedonski

Octombrie 28, 2012 Lasă un comentariu Go to comments

Alexandru Macedonski este teoreticianul curentului simbolist care deține meritul de a fi racordat poezia română la noua mișcare europeană. Pozia lui ”Noapte de decemvrie” a fost publicată prima oară in anul 1902 in revista ”Forța morală”.

Ipostaza emirul este adusă in mod simbolic de ”un arhangel de aur” și reprezintă dimensiunea romantică a universului poetic, sugerată de simbolul Bagdadul cae era considerat de romantici orașul basmului oriental al celor ”1001 de nopți”, locul de evaziune intr-un decor mirific, din fața realităților sociale.

Emirul este un erou excepțional in imprejurări excepționale, de basm: ”Și el e emirul, și are-n tezaur, /…/ Și-ochi împrerjuru-i – ori spuză ori flori”.

Tabloul de natură, in care se desfășoară existența lui, este realizat in culori pastelate. El posedă, in lumea păminteană, tot ceea ce individul iși poate dori: bogăția fabuloasă, alcătuită din ”movile de argint și de aur” și din grămezi de pietre prețioase; vitejia și eroismul, sugerate de metonimia ”oțelurilor cumplite”, reprezentind armele sale de luptă; caii ”cu foc in copite”, care îl ajută să-și înfrînte adversarii; tinereațea, frumusețea, impetuozitatea și puterea absolută asupra supușilor săi. Scriitorul repetă – sub formă de exclamații retorice – numele orașului Bagdad, pe care-l stăpînea emirul său. Totodată, el reia versul laitmotiv, prin ccare definește armonia personalității emirului și condiția lui de excepție printre muritori: ”Și el e emirul, și toate le are…”. el este nemulțumit de condiția sa umană, pe care o apreciază drept limitată și incompletă și visează permanent să-și depășească propria condiție printr-o faptă de excepție, care să-l plaseze deasupra sorții obișnuite a oamenilor. In ciuda faptului că ”e tinăr, e farmec, e trăsnet, e zeu”, intreaga lui ființă se subsumează idealului propus. Cetatea visată ”îi cere simțirea, îi cere ființa,/ Îi vrea frumusețea – tot sufletu-i vrea…”, hotărirea nestrămutată a eroului de a-i trece porțile fiind reliefată prin repetiții verbale (”cere”, ”vrea”), substantive (”ființa”) și pronominale (formele in dativ posesiv – ”îi” și ”i”).

Spre deosebire de cerșetor, care simbolizează drumul obișnuit in viață, parcurs prin acceptarea compromisurilor, emirul semnifică omul de excepție, care urmărește solitar atingerea idealului său. El se individualizează prin caracterul excepțional al țelului urmărit, izolindu-se de semenii lui și ignorind voit soluția compromisurilor, a vieții mediocre.

După parcurgerea drumului prin pustiu care sugerează viața săracă pe care a dus-o poetul (”… ș-acea dușmănie/ De lupi care urlă”), scriitorul îl înfățișează pe emir sleit de efort, de suferințele indurate, de lipsurile acute, aproape orbit de monotonia cromatică a nisipurilor. Sunt surprinse, in detaliu, reacțiile fizice ale personajului pe care căldura, foametea și setea îl desfiguraseră; tîmplele îi băteau, ochii îi erau injectați de nisip și de sînge, simțea junghiuri in piept și in pîntece, iar nervii îi erau ”îndîrjiți”. Poetul accentuează imaginea vizuală a ochilor emirului, care străluceau nefiresc, precum ”demonii cumpliți”. Abia mai pășește, iar cămila ce-l poartă ajunsese la capătul puterilor; are iluzia că vede in depărtare ”porțile albe” ale Mekăi, spre care se grăbește cu ultimele resurse. Eroul nu mai percepe realitatea și se abandonează exclusiv lumii închipuirilor sale. Iși imaginează cetatea eternă ca pe o construcție din basme, ”cu porți de topaze”, ”cu tunuri de-argint”. Este obsedat, pină și in halucinațiile lui, de faptul c cerșetorul – plecat o dată cu el – a reușit in acțiunea sa, in timp ce el insuși va eșua. Cămila ce-l transportă șovăie și cade pe drum, iar emirul moare ”sub jarul pustiei”. Moartea lui in deșertul Arabiei coincide simbolic cu stingerea focului din odaia și din spiritul vlăguit al poetului.

Acest poem dezbate problema condiției artistului de geniu in lumea in care i-a fost menit să trăiască și filosofia vitalistă a lui Macedonski constă in aprecierea că viața inseamnă o necontintă luptă petnru atingera oricărui ideal, dar frumusețea ei stă in eroismul acestei lupte, chiar dacă țelul propus nu poate fi, uneori, și atins.

  1. Martie 21, 2013 la 10:18 pm

    Mediocru

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: