Comentariul literar “Romeo și Julieta” de W. Shakespeare și caracterizarea Julietei

William Shakespeare este unul dintre cele mai importante nume ale literaturii universale. Un mare dramaturg și poet englez care s-a născut in 1564 și a plecat in neant in 1616. A scris comedii, drame și tragedii (Comedia eroilor, Hamlet, Regele Lear etc.). dar cea mai cunoscuta opera a sa este Romeo și Julieta – o tragedie in 5 acte, scrisa in 1594, care are la baza sa o peveste reală, petrecută in sec. Al XIV-lea. Aceasta este, probabil, cea mai cunoscuta poveste de dragoste din istoria lumii. Aparține genului liric, iar specia din care face parte este tragedie, deoarece are un deznodamint tragic.

Tema acestei opere este lupta marii iubiri impotriva destinului.

Familiile Capulet și Montagne erau cele mai importante in Verona. Insă intre ele existau neințelegeri mari care durau de foarte mult timp.

La inceputul piesei, Romeo, o figură romantică tragică suferă din cauza Rosalindei care nu îi împărtășește dragostea.

La dineul fastuos organizat de lordul Capulet, Romeo o urmărește pe Rosalinda. și in loc să incerce să se apropie de ea, el iși petrece timpul in lamenatre “sufocându-se sub povara grea a dragostei”. Astfel, deodată el observă o femeie superbă de care se indrăgostește la prima vedere. La fel și ea se indrăgostește de Romeo, fără ca să se cunoască unul pe altul. și odată ce o vede pe Julieta, aceasta devine central Universului, iar Rosalinda e uitată. Spre deosebire de pasivitatea față de Rosalinda, cu Julieta, Romeo este deosebit de active. El incearca să se facă remarcat și chiar să-I smulgă un sărut. După ce ei iși dau seama că interesul lor este reciproc, Romeo îi cere jurăminte de dragoste, iar apoi îi cere fratelui Lawrence să-I căsăstoreacă in taină. Fratele Lawrence este surprins, dar Romeo ii explică că a uitat-o pe Rosalinda. Observăm că deși abia s-au intilnit, Romeo incerca săs e asigure de legătura lor, comportament opus celui față de Rosalinda.

După căsătorie, relația dintre Romeo și Julieta devine mult mai complex și implică mai mulți factori. Un moment important este cel in care Romeo il intilnește pe Tybalt, cu care este acum inrudit prin căsătorie. Impulsivul Romeo incearcă să se stăpinească in fața lui, dar pină la urmă răspunde provocării acestuia și il ucide in luptă. Pentru această crimă, Romeo este exilat la Montana și separate de mireasa lui. In acest timp, tatăl Julietei decide că a sosit timpul să se căsătorească cu Paris, hotărind chiar și data nunții. Julieta nu e de accord cu hotărirea aceasta și decide să se sinucidă.

Friar Lawrence ii oferă Julietei o poțiune petnru a-și stimuli moartea. Ea hotărăște să o ia in noaptea dinaintea nunții, pentru a putea fi răpită de Romeo. In acea noapte, la sosirea lui Paris, familia Capulet descoperă că Julieta a murit, iar pregătirile de nuntă transformindu-se in pregătire de inmormîntare (actul 4).

In actul final, Romeo se indreaptă spre Veroan pentru a-și vedrea iubita petnru ultima dată, el neștiind de planul ei. După ce il ucide pe Paris, Romeo ia și el otrava, o sărută pe Julieta epntru ultima oară, iar apoi moare. Julieta se trezește după ce a trecut efectul poțiunii, dar când vede că Romeo a murit se sinucide și ea.

 

Alte personaje importante din această operă sunt: Doica, fratele Lawrence, Mercuto, Tybalt.

 

Romeo și Julieta sunt personajle principale ale operei cu același nume.

Julieta este o fată tinără de doar 14 ani și membră a familiei Capulet. Ea nu este crescută de mama sa, ci de Doica, care ii este prietenă, confidență, și chiar mamă. Julieta intotdeauna se bizuie pe ea in situațiile cele mai dificile care apar de-a lungul piesei. Insă mama sa biologic, Doamna Capulet, nu ii este apropiată. Aceasta vrea să-și căsătoreacă fiica cu Paris atunci când ea atinge virsta măritișului, fără a ține cont de sentimentele ei. Julieta incearcă să-I vorbească, insă ea nu dorește nici să audă și ii spune că se va mărita cu el chiar și cu sila.

Relația Julietei cu Romeo este diferită de toate celelate. Văzindu-l la petrecere, ea se indrăgostește de el la prima vedere și in câteva ore el devine cea mai important persoana din viața ei.

Ea vrea să se căsătorească cu el, deși știe că familiile lor nu vor accepta acest lucru. Fiind indrăgostită, ea nu dorește să mai gândească logic și decide să se căsăstorească cu el in taină. După căsătorie , ea este optimist și crede că necazurile s-au incheiat, când, de fapt, ele abia vor incepe. Pe tot parcursul piesei Julieta ii este devotată soțului său fiind gata să renunțe la numele său și refuză să se căsătorească cu Paris. Singura dată când simte furie impotriva lui este atunchi când acesta îl ucide pe Tybalt, dar după ce a reflectat asupra acestei intimplări ea realizează că, de fapt, este de partea iubitului său soț.

Pe parcursul piesei, Julieta evoluează transformându-se intr-o femeie independent. Primul semn este impotrivirea in fața părinților săi la căsătoria cu Paris. La sfârșitul piesei ea se trezește și îil găsește pe iubitul său Romeo mort. și deoarece nu dorește să trăiască fără el, ea se sinucide. și incă o dată vedem devotamentul față de soțul ei și dragostea profundă ce o avea pentru el.

 

Fratele Lawrence este un personaj secunda al acestei opera. El este unicul care dorește să aducă pacea intre cele 2 familii. Este un fel de personaj oglindă al Doicii. El celebrează căsătorea celor doi tineri și o ajută pe Julieta să se prefacă moartă pentru a nu se căsători cu Paris. El are un plan bine stability pentru a salva relația indrăgostiților, dar din nefericire, acest plan dă greș. Sinuciderile celor doi vor atârna greu pe umerii fratelui Lawrence, care in esență este un om bun, dar care a luat niște decizii greșite.

 

Mesajul operei este foarte clar: pentru iubire trebuie să luptăm tot timpul, niciodată nu trebuie să dăm inapoi. Astfel, dificultățile vor fi invinse.

Impresii: este o poveste de dragoste nemaipomenit de frumoasă, insă, cu părere de rău, cu un final tragic. Această operă te indeamnă să lupți pentru dragoste (și nu numai) până la sfârșit, deoarece doar dragostea este cea care iți dă aripi pentru a zbura de fericire pină in al nouălea cer. Dragostea este cea care iți face viața mai dulce, te face să nu observe neajunsurile din jur, să uiți de problemele care le ai. Atunci când iubești ai pentru ce și pentru cine trăi.

Comentariul literar al poeziei ”Doina” de Mihai Eminescu

Fiind unul dintre puținele nume privilegiate, Eminescu implică și condensează o pluralitate de semnificații, o veșnică prospețime, răminind in același timp, un motiv inepuizabil in toate genurile literare, deoarece, ca o chemare permanentă, ca o poruncă a inălțimilor, posteritatea se simte nu numai datoare, dar și onorată să-l prezinte in toată complexitatea lui profund fascinantă și nepieritoare.

Printre marele sale poezii ”Luceafărul”, ”Sara pe deal”, ”Floare albastră”, ”Epigonii” se numără și ”Doina” care a fost publicată in prima ediție de ”Poezii” a lui Titu Maiorescu in 1883.

In ”Doina” M. Eminescu, preocupat de realizarea unei mitologii românești, se oprește asupra istoriei naționale intr-o comuniune cu natura, cu ”tot ceea ce aparține fundamental ”poporului”. Aparține genului liric.

”Doina” este semnificativă pentru simbolul ce-l reprezintă cîntecul de speranță și de durere a poporului nostru. Este un strigăt, o imprecație antivrăjitorească, o descîntare, de unde și tonul violent – imprecator – descîntător. Mesajul este unul de protest și o chemare la unitate.

Sentimentele de jale, cu blestemul și rugăciunea, se impletesc intr-un crescendo-liturgic, dat de tonul direct și appăsat al discursului poetic.

Poezia e alcătuită din două părți. Prima parte cuprinde spațiul geografic, ironia, sarcasmul, fac din poezie o sinteză de gîndire și simetrie eminesciană – intr-un destin al deznădejdii – concentrat in versul ”Sărac, in țară săracă”; ”Vai de biet român săracul,/ Îndărăt tot dă ca racul”. Partea a doua a poeziei sugerează legătura dintre Ștefan cel Mare și poporul său chiar după moarte.

Verbele sunt utilizate la timpul prezent.

Din punct de vedere dispozitiv rima este imperecheată.

Chemat in ajutorul poporului său, cornul lui Ștefan urma să deștepte Moldova toată, codrii simbolizînd natura in consens cu poporul, așa cum o făcuse Decebal, la rindul său. Poezia se incheie prin blestemul aruncat asupra răului țării.

Cuvintele cheie inundă poezia: Nistru, Tisa, Hotin, Satu Mare, Boian, Vatra Dornii, Sătmar, Săcele reprezintă limitele teritoriului extins al românilor, arătind cit de mare era Moldova; codrul reprezintă un centru de viață, o rezervă de răcoare, apă, mîncare și un loc sigur oferindu-le românilor ajutor in timpul războiului (Codrul – frate cu românul – ); românul deși e in propria țară se simte străin (Și-i străin in țara lui); și totuși el este un mare luptător; izvorul reprezintă focare, energie, veșnicie (Și isvoarele îi seacă – ); dușmanii sunt cei care năvăleau din toate părțile, instaurîndu-se in Moldova și nedorind să plece fiind orbiți de bogățiile și frumusețile ei (Vin muscalii de-a călare; Curg dușmanii in puhoi/ Și s-așează pe la noi).

Clopotele simbolizează o chemare, un apel către toți credincioșii sau un mesaj către toți oamenii Moldovei (Clopotele să le tragă/ Ziua ntreagă, noaptea ntreagă,/ Doar s-a ndura Dumnezeu,/ Ca să-ți mîntui neamul tău!). Putna sugerează ideea rugii poporului către ”Ștefan și Dumnezeu” care reprezintă centrul spiritual al tuturor românilor care se consideră adevărați creștini (Ștefane, Măria Ta,/ Tu la Putna nu mai sta). Zborul păsărilor este simbol al realțiilor dintre cer și pămint (Sboară păsările toate). Valea este complementul simbolic al muntelui, locul unde se unesc pămintul și apa cerului pentru a da recolte bogate (Sus la munte, jos la vale).

Figurile de stil sunt prezente in toată poezia: epitete (neagra strinătate, țară săracă, biet român săracul), comparații (Îndărăt tot dă ca racul), metafore (”Codru – frate cu românul” – a ocrotit oamneii pe timp de urgie), inversiuni (Vai de biet român săracul), hiperbole ( ”Curg dușmanii in puhoi” – nu numai un dușman ne vrea pămintul ci foarte mulți, iar românul e nevoit să tacă (Toate cântecele pier;/ Sboară păsările toate), antiteze (”străinii” – cei care au venit neinvitați, ”neamul” ce reprezintă rădăcinile: Cine-au îndrăgit străinii; Și neamul nemernicia).

Intrată in universalitate incă din timpul vieții, proteica personalitate eminesciană devine izvor de inspirație poetică, de-a lungul timpului, in variatele ipostaze ale meteoricei, dar dramaticei sale existențe.