Prima pagină > Caracterizari personaje literare > Caracteristica personajului Răzvan din „Răzvan şi Vidra” de B. P. Haşdeu

Caracteristica personajului Răzvan din „Răzvan şi Vidra” de B. P. Haşdeu

Septembrie 10, 2011 Lasă un comentariu Go to comments

„Răzvan şi Vidra” este prima dramă romantică de valoare din literatura română, impunindu-se prin temă, conflict, acţiune, personaje, arhitectură. A fost scrisă in 1867 şi se numea „Răzvan şi Vodă”.

Prin „Răzvan şi Vidra”, „poemă dramatică in cinci cânturi”, Haşdeu imbogăţeşte literatura română cu o personalitate de excepţie, ce reflectă ideile inaintate ale autorului şi cu un personaj de referinţă.

Răzvan este personajul principal in această dramă. Apare ca un personaj excepţional, pus in imrejurări excepţionale, ţigan dezrobit, cu virtuţi remarcabile, robit a doua oară va deveni un lupător pentru dreptate socială.

Destinul lui Răzvan este cel al unui erou romantic, de excepţie. El va cunoaşte de-a lungul celor cinci cânturi bucuria măririi, dar şi amărăciunea căderii. Este pasional, inflăcărat, energic, activ, hotărit şi inreprinzător, işi făureşte idealuri mari umane: dreptate socială şi libertate individuală. Sub impulsurile Vidrei, care i-a injectat, picătură cu picătură patima măririi, el va fi animat de ambiţia puterii; de a deveni domn pe scaunul Moldovei.

Scriitorul işi constuieşte personajul in viziune populară, ca un luptător legendar pentru dreptate, suferinţa personală, topindu-se in răzbrătirea socială (Frunză verde de negară!/ Vodă doarme in cămară,/ Iar boierii tot furind/ işi fac trebile pe rând”.

Emoţionantul monolog al lui Răzvan din cântul II pune in lumină viraţia interioară a eroului, apărător inflăcărat al ideilor de adevăr, dreptate, libertate (Săracul ţăran ce-şi pierde vitişoarele sau plugul, – Robul osândit ce fuge blestemând biciul şi jugul (Toţi cei slai, izbiţi de soartă, de nevoi inconjuraţi, /Află-n codru mângâiere şi ne dau nume de fraţi). Haiducii sunt pentru Răzvan, „născuţi din ai ţării chin”. Calităţile eroului sunt puse constant in evidenţă prin relevarea condiţiei stigmatizarea de „ţigan” (antiteza –virtuţi – ţigan şi Răzvan – Zbierea). Vorbele de suflet din monologul lui Răzvan il impresionează puternic pe Tănase (Urmează, frate Răzvane! Mai vorbeşte! Mai vorbeşte! Focul cuvintelor tale m-alină, mă răcoreşte! Sunt vorbe de sus, băiete, iar nu de-un om pământean!/ O, Doamne, să iasă tocmai dintr-o gură de ţigan!).

Ca erou romantic, el este structurat contradictoriu: inzestrat cu calităţi de excepţie, de care este conştient, dar neputincios in afirmarea lor (Eu, ţigan! Eu… o, Jupâne!/ Decât vai, decât amar/ Mai dulce-i spînzurătoarea/ Nu mai aştept in zadar!).

Apăsat de prejucedacata ce-i ignoră virtuţile, eroul trăieşte intens chinul lăuntric strigându-şi deschis conştiinţa propriei valori (Nu căta că-ţi pare searbăd şi pârlit, obrazul meu!…/ Ş-apoi, moşule, eu, unul nu-s ţigan de rind, mă jur,/ Nu, nu, crede-mă. In pieptu-mi bate suflet de vultur./ Măiculiţa fu româncă…). aici el se autocaracterizează.

Comportamentul şi faptele sale arată insuşiri ales: ştiutor de carte (Dintre mii de ţigănime, ştiut-am să-nvăţ scrisoare,/ sârbească şi românească, incât ajunsei de mic/ In casa mitropoliei cel mai isteţ grămătic…); cinstea (Mama, buna măiculiţă, din mormânt ar tresări/ De-ar şti că in pietpu-mi se mişcă păcatul de-a tilhări); generozitatea, cutezanţa in lupta pentru dreptate, curajul răspunderii (El nu-i vinovat sărmanul; cântecul, făcut-am eu;/ L-am scris, l-am lipit şi pace!).

Preţuind libertatea, Răzvan preferă ştreangul decât să fie iarăşi rob, relevând demnitatea umană (Întins la spinzurătoare!/ omul om să fie slobod, decât rob, mai bine moare).

Având un suflet generos, Răzvan se comportă după legile morale nescrise ale haiducilor. Când e prins Zbierea, din cauza căruia fusese făcut „rob pentr-un galben”, răzvan il iartă (Răzbunarea cea mai crudă este când duşmanul tău/ E silit a recunoaşte că eşti bun şi dânsu-i rău)

Văzut din exterior, personajul stârneşte admiraţia celor din jur: Başotă, boierul, mărturiseşte preţuirea sa pentru Răzvan: Să-ţi spui verde dumitale/ C-aş avea şi eu nevoie de-un ţigan aşa de rar./ Cam cutezzător, cam ţanţos, dar deştept şi cărturar. Mai apoi, Vaşotă va lăuda faptele de vitejie ale lui Răzvan in luptele cu muscalii, tătarii, oferindu-i până şi funcţia de hatman in divanul ţării, din partea lui Aron-Vodă. Vorbind despre Răzvan, despre care se dusese vorba datorită faptelor sale de vitejie, el ii alcătuieşte şi fizionomia: Nas de şoim; o frunte inaltă. Din ochi inima tresare! Mai in sfirşit, toată faţa numai duh şi numai foc!…

Minski il numeşte „viteazul cel strălucit/ Ostaşul cel mai de frunte, bărbatul cel mai vestit, podoaba taberei noastre, un luceafăr, o minune!”, iar Hatmanul este gata să-i dea propria fiică de soţie, neţinând seama de trecutul lui Răzvan pe care acesta, cinstit, i-l dezvăluie: Trecutul nu ne priveşte… Să privim ce este azi: Eu te văd boier, polcovnic, ostaşul cel mai viteaz, /Când ţara mea-ţi datorează izbânda strălucitoare.

Dorul de ţară, de pământul natal se aprinde in sufletul lui Răzvan. Aflat in Polonia de şapte ani, el se infioară la amintirea ţării, are nostalgia câmpiilor, a munţilor, a cerului; holde şi câmpii, busuioc şi garofiţă, toporaş şi ghiocei. „Un romând muncind in soare”, „Le văzui acele locuri şi din văz le sărutai,/Ţara-mi unde insuşi iadul parcă se preface-n rai!”. Cu superioritate morală, respinge concepţiile de isntrăinare faţă de patria dragă: „Ţara este unde-i bine” (Hatmanul), „Slava-ţi o să mărească, ţara ta din depărtare” (Vidra). Răzvan opune concepţia sa intr-o modalitate aforistică, d emultă inţelepciune şi patos patriotic: Nu hatmane! Niciodată!… Fie pâinea cât de rea/Tot mai dulce mi se pare, când o ştiu din ţara mea!.

Om de voinţă şi de putere, sub impulsul ambiţioasei Vidra, Răzvan e cuprins tot mai mult de patima măririi. Vidra ii va deschide o lume nouă, necunoscută, care ii va schimba destinul (De nu iubeam o femeie cu o inimă semeaţă,/N-aş fi găsit in războaie un nume şi-o nouă viaţă!…).

Vidra intuieşte in Răzvan marele potenţial uman , de propulsare şi ascensiune socială: Un suflet ca al dumitale, işi va face loc in sus.

Fiind făcut hatman, in timpul noului domn Aron-Vodă şi dându-i-se un loc in divan – pnetru calităţile sale vestice de vajnic luptător – complotează, dorind tronul Moldovei. Trădat, el nu reuşeşte decât o clipă, deoarece inălţarea coincide cu căderea (Am biruit şi mor!). Coincidenţa romantică stranie se produce, alături se află cadavrul lui Zbierea, amândoi sunt supuşi destinului fatal-morţii. In ultima clipă, Răzvan este cuprins de marosmul deşertăciunii: praf, pulbere şi cenuşă…; uitam că viaţa e o punte dintre leagăn şi mormânt!.

Scrisă in limbaj poetic-dramatic, cu elemente populare şi de culoare local-istorică, drama „Răzvan şi Vidra” configurează „dimensiunile unei literaturi dramatice de inspiraţie istorică, cu implicaţii filosofice”.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: