Prima pagină > Comentarii literare > Comentariul literar al poeziei ”Legământ” de Grigore Vieru

Comentariul literar al poeziei ”Legământ” de Grigore Vieru

Poezia lui G. Vieru realizează un contact liric de mare emotivitate cu existența omului contemporan in toată frumusețea, măreția și dramatismul ei. Întreaga creație a poetului e străbătută de multă lumină și omenie, de un cuceritor lirism. Toate acestea o fac să aibă un ecou dintre cele mai viasi in inima cititorului.

Una din extraordinarele sale poezii este ”Legământ” închinată marelui poet român din toate timpurile Mihai Eminescu. Ea a fost publicată in 1964 in revista ”Nistru”. Aparține genului liric.

In poezia ”Legământ” G. Vieru ne-a amintit că nu suntem singuri. Este o confesiune sinceră, o rugăminte cuviincioasă, un testament spiritual propus urmașilor, o contopire totală cu zestrea spirituală. In fiecare strofă simțim cinstire nemărginită exprimată lui Eminescu prin versuri simple cu textul unui testament care nu admite nici metafora, nici ambiguitatea.

Poezia abordează tema unei mărturii sincere, iar ideea este dorința lui de a lăsa deschis cartea (testamentul) urmașilor săi. Ea se axează pe cîteva motive: motivul mortții inevitabile (prima strofă), motivul generațiilor ”Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe”, motivul testametnului (a patra strofă), motivul părinți-copii ”Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe/ ce n-a reușit nici tata”, motivul codrului ”Așezați-mi-o ca pernă/ Cu toți codrii ei in zbucium”. Laitmotivul este ”cartea” (cărții sale; mijlocul ei; s-o lăsați deschisă; așezați-mi-o).

Poezia este alcătuită din două părți. Prima parte este ”Știu” care exprimă atitudinea eroului liric, iar a doua parte este restul poeziei care include valoarea testamentală; accentul cade pe două verbe la modul indicativ, viitor (stinge-mi-s-or, am s-ajung), pe verbe la modul conjunctiv (să nu inchideți, să lăsați, să citească) și unul la imperativ (așezați-mi-o). Ele scot in evidență dorința-testament a eului liric. Imaginile artistice sunt prezente și ele: vizuale (la miez de noapte, la răsărit de Soare, cărții Sale, codri); dinamice (am s-ajung, să nu inchideți, s-o lăsați așa deschisă, așezați-mi-o); auditive (Iar de n-au s-auză dînșii/ Al străvechii slove bucium). Elemetnele prozodice sunt: strofa care este catren; este scrisă in picior metric – troheie. Din pucnt de vedere dispozitiv rima tinde spre a fi incrucișată, iar din punct de vedere metric rima este masculină. Din figurile de stil iși fac aparența metonimiile ”Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra cărții Sale”, ”Ci să nu inchideți cartea/ Ca pe recile-mi pleoape” și metafora ”Așezați-mi-o ca pernă / Cu toții codrii ei in zbucium”.

In poezia „Legămînt” eroul liric întreține un adevărat cult al cărții lui Eminescu, sub constelația spirituală a cărui iși recunoaște statutul plenipotențiar de poet: ”Știu: cîndva, la miez de noapte, / Ori la răsărit de Soare,/ Stinge-mi-s-or ochii mie/ Tot deasupra căriții Sale”. Sintagmele ”răsărit de Soare” și ”miez de nopate” sugerează efortul neintrerupt al marelui peot M. Eminescu de cugetare și trăire completă. Sintagma ” Stinge-mi-s-or ochii mie” sugerează viața, iar ”cartea Sa” simbolizează viziune, creație artistică, cod de legi și norme etice.

In strofa a treia poetul iși exprimă datoria sfintă de a cinsti și a cunoaște oferta marelui poet național M. Eminescu; el dorește ca după dispariția lui, ”cartea” să rămină deschisă pentru ca urmașii să-i continue efortul de cunoaștere și să-l împlinească ”Ca băiatul meu ori fata/ Să citească mai departe/ ce n-a reușit nici tata”. Dacă urmașii nu vor reuși să ințeleagă sensurile adînci ale operei, poetul dorește să i se așeze cartea acestuia la căpătîi, pentru a-i simți și după moarte clocotul: ”Iar de n-au s-auză dînșii/ Al străvechii slove bucium,/ Așezați-mi-o ca pernă/ Cu toți codrii ei in zbucium”. Expresia ”codrii in zbucium” semnifică clocotul național, pe care Eminescu l-a surprins excelent in opera sa.

”Legămînt” este o revărsare firească a sentimentelor sacre născute in inima poetului contemporan de creația înaintașului, dublată de dorința de a-i lăsa copiilor lui dragsotea sacră pentru ”poetul nepereche” M. Eminescu.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: