Acasă > Comentarii literare > Comentariu-paralelă al poeziilor ”Plumb” și ”Lacustră” de George Bacovia

Comentariu-paralelă al poeziilor ”Plumb” și ”Lacustră” de George Bacovia

”Atmosfera poeziei bacoviene iese din limitarea

senzațiilor, a imaginilor, a expresiei poetice

și din repetiția lor monotonă” (E. Lovinescu)

Poezia ”Plumb” a apărut in 1918 in fruntea volumului cu același nume. Poezia ”Lacustră” face parte din același volum. ”Plumb” este considerată o capodoperă a creației bacoveniene și o culme a simbolismului românesc, iar ”Lacustră” reprezintă o emblemă a viziunii artistice bacoveniene, exprimînd o stare de spirit, intr-o atmosferă specifică unei realități poetice originale.

Tema poeziei ”Plumb” este moartea iminentă, obsesia poetului față de moarte. Tema poeziei ”Lacustră” nu diferă prea tare. Aceasta reprezintă starea de alertă și incertitudine pe care o trăiește poetul in fața morții care e o realitate absolută.

Discursul poetic al poeziei ”Plumb” este conceput sub forma unui monolog tragic in care poetul exprimă o stare sufletească disperată, lipsită de orice speranță. Poezia este alcătuită din două catrene, care corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară, alcătuită din cuvintele ”cimitir”, ”cavoul” – simboluri ale unui univers rece, ostil, care îl împinge pe poet la izolare și disperare și realitatea interioară, sufletească, deprimantă care nici iubirea invocată cu disperare nu este o șansă de salvare. ”Lacustră” este alcătuită din patru catrene care la fel corespund celor două planuri ale realității: realitatea exterioară specificată prin cuvintele ”locuințele lacustre”, ”scînduri ude”, ”podul”, ”piloții grei” și realitatea interioară in care predomină: ”sînt singur”, ”tresar prin somn”, ”și parcă dorm”, ”simt”, ”tresărind”, ”așteptînd”.

In poezia ”Plumb” există un motiv esențial: moartea, redat prin ”sicriu”, ”mort”, ”somn”, ”dormea adînc”, ”cavou”, ”coroane”, ”era frig”, ”era vint”. Celelalte motive – amorul, tristeațea singurătatea – sunt secundare, dar ajută la reliefarea ideii esențiale de alunecaare inevitabilă spre moarte, neant.

Cuvîntul-cheie al poeziei este ”plumb”, care are valoare de simbol, repetiție și epitet. In exprimarea ”sicriele de plumb” sugerează căderea, imposibilitatea zborului și a salvării.

Prima strofă definește un univers rece, străin, in care poetul trăiește sentimetnul singurătății tragice: ”Dormeau adînc sicriile de plumb,/ Și flori de plumb și funerar veșmînt – / Stau singur in cavou… și era vint…/ Și scîrțîiau coroanele de plumb”.

Strofa a doua definește realitatea interioară. Poetul invocă amorul, dar acesta doarme întors cu fața spre moarte. ”Aripile de plumb” sugerează căderea surdă și grea, din care poetul nu se mai poate înălța, căderea in moarte este inevitabilă, și nici măcar iubirea invocată cu disperare nu reprezintă o șansă de salvare: ”Dormea întors amorul meu de plumb/ Pe flori de plumb, și-am inceput să-l strig – / Stam singur lingă mort… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”

La nivelul lexical, fonetic, morfosintactic, poetul exteriorizează ideea de alunecare spre neant. Verble la imperfect (dormeau, dormea, stam) sugereaz persistența atmosferei deprimate. Repetiția conjuncției ”și” amplifică această atmosferă: ”Și flori de plumb și funerar veștmînt – /… și era vint… / Și scîrțîiau coroanele/… și-am inceput să-l strig/… și era frig…/ Și-i atîrnau aripile de plumb.”. epitetele ”adînc”, ”întors”, ”funerar”, ”singur” contribuie la realizarea unei neliniști metavizice. Frecvența consoanelor ”m, b, v, l”, a diftongului ”au” și a triftongului ”eau” sugerează plînsetul ca ecou al atmosferei insuportabile. Versul este iambic in exclusivitate, iar tonul este elegiac. Structura poeziei este armonioasă, prima strofă se repetă in afară de versul al doilea, astfel încît primul vers este in realție cu versul 5, 3 cu 7, și 4 cu 8. Din mijloace artistice de realizare pe lingă simbol intilnim metafore și personificări: ”Dormeau adînc sicriile de plumb”.

Sentimentul dominant este de oboseală, de trecere inevitabilă spre moarte. In numai cele două catrene ale ei, poezia exprimă o stare sufletească de o copleșitoare singurătate, iar atmosfera este de o dezolare totală in tremurătoarea apăsare materială fiind sugerată de greutatea metalului întunecat.

”Lacustră” este o poezie destul de actuală deoarece noi trăim intr-o alertă permanentă și intr-o societate plină de probleme in care banul e la putere.

Cele patru catrene ale poezieie sunt structurate și ele intr-o simetrie perfectă și concentrează motive specifice viziunii simboliste: motivul ploii (apa), al lacustrei, nopții, al nevrozei care lipsesc din poezia ”Plumb”, și motivul morții și al singurătății care sunt prezente și in poezia ”Plumb”. Motivul ploii este sugerat prin cuvintele ”plouînd”, ”ude”, ”lacustre”, ”val”, ”mal”, ”ploaie”, cel al lacustrei prin ”locuințe”, ”scînduri”, ”piloții”, iar cel al nopții prin ”nopți”, ”dorm”, ”somn”, ”singur”. Prin motivul morții observăm că poetul se află la limita puterilor: ”singur”, ”gol istoric”, ”prăbușesc”. Prin motivul nevrozei poetul arată că se  află intr-o stare de incertitudine și alertă: ”tresar”, ”izbește”, ”mi se pare”, ”tresărind”, ”așteptind”. Pe fundalul adînc și larg dimensionat al timpului și spațiului, este proiectat motivul însingurării totale a poetului și al terorii de ”umed”, ca simbol al dezagregării universului, și al morții iminente.

Din perspectiva categoriilor de spațiu și timp, se poate observa in poezie, conjugarea planului existențial cu planul evocativ, al realității cu visul (prima și ultimă strofă). Cele două calități se contopesc, sugerind dimensiunea infinitului, in spațiu și timp, și a monotonieie, la nivelul stării sufletești. Ideea este susținută din punct de vedere artistic, prin senzația auditivă, creată in prima strofă de obsesia ploii prin repetiția verbului ”a auzi” și de metafora, cu o exctraordinară forță sugestibă ”aud materia plîngînd”. Sentimetnul de monotonie exasperantă, sugerat și prin muzicalitatea interioară a verbelor la gerunziu (plouînd, plîngînd), de teroare sub amenințarea descompunerii universale, se adîncește treptat, atingînd momentul culminant, al crizei singurătății și al neantului. In acest sens, se revine in finalul poeziei la prima strofă, care se repetă, modificîndu-se doar versul al doilea, și convertind astfel realitatea materială in viața sufletească. Prin structurile gramaticale și lexicale ingenios construite (elemente care dezvăluie motivul ploii: plîngînd, lacustre, unde, val; simboluri ale însingurării: folosirea in exclusivitate a persoanei întiî, evidența la nivel verbal și pronominal, precum și al timpului prezent al verbului) sunt potențate trăirile afective. Metaforele : ”Un gol istoric se întinde/ (…) / Și simt cum de atita ploaie/ Piloții grei se prăbușesc” susținute prin sintagme-cheie, sugerează teama de neant, apăsarea sufletească, suferința și înfrîngerea poetului, damnat prin condiția socială.

Spre deosebire de poezie ”Plumb”, în ”Lacustră” atmosfera este apocaliptică unde predomină apa (plouînd, plîngînd, ude, val, ploaie).

”Nicăieri nu se pune mai tulburător problema poeziei de atmosferă ca la Bacovia… E o atmosferă de toamnă, cu ploi putrede, cu arbori cangrenați, limitată intr-un peisaj de mahala de oraș provincial, itnre cimitir și abator… și in această atmosferă o stare sufletească identică: o deplină dezorganizare sufletească.” (E. Lovinescu)

  1. Anon1000
    Octombrie 6, 2015 la 10:42 pm

    Credeam ca poezia „Plumb” a aparut in 1916.

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: