Acasă > Comentarii literare > ”Luceafărul” de M. Eminescu

”Luceafărul” de M. Eminescu

Noiembrie 21, 2012 Lasă un comentariu Go to comments

Identificați tablourile poemului și intitulați-le. Poemul este alcătuit din patru tablouri: 1) dragostea dintre fata de împărat și Luceafăr; 2) idila dintre Cătălin și Cătălina; 3) călătoria Luceafărului spre Demiurg pentru a cere dezlegare de nemurire; 4) reintoarcerea Luceafărului la locul lui pe cer și constatarea că fata de impărat nu s-a putut rupe din cercul ei strîmt.

Relatați cu cuvintele voastre povestea de dragoste a Luceafărului și a Cătălinei. Cum vi se pare această poveste? Această poveste mi se pare neobișnuită. Poemul ”Luceafărul” este un poem romantic pe tema destinului omului de geniu. Poemul este in egală măsură un poem de dragoste și un poem filosfic.

Primul tablou ne prezintă o fantastică poveste de iubire intre două ființe aparținind unor lumi diferite. Contemplind de la fereastra dinspre mare a castelului Luceafărul de seară se indrăgostește de o preafrumoasă fată de impărat. Fata la rindul ei este cuprinsă de același sentiment. Fata la rindul ei este cuprinsă de același sentiment. In concepția fetei Luceafărul este un spirit, pentru chemarea căruia trebuie o formulă magică de descîntec: ”Cobori in jos Luceafăr blînd…”.

Luceafărul, la chemarea fetei se aruncă in mare și preschimbat intr-un tinăr palid, cu părul de aur și ochi scînteietori, purtind un gulgiu vînăt, încununat cu trestii apare in fața fetei ca un inger, ca un zeu. O invită pe fată in palatele lui de pe fundul oceanului unde toată lumea s-o asculte pe ea.

Peste cîteva nopți fata cheamă din nou pe Luceafăr, acesta o ascultă și din văile haosului avind ca tată soarele și mamă marea apare din nou in fața fetei. Acum vine inveșmintat in negru și purtind pe șuvițele negre de păr o coroană ce pare că arde.

Tinărul demonic îi făgăduiește miresei sale cununi de stele și oferă cerul pe care să răsară mai strălucitoare decît celelalte. Dar și de data aceasta fata îi refuză apropierea și simte senzația de călduri.

Fata este incapabilă să iasă din condiția ei și pentru a conviețui cu Luceafărul îi cere acestuia să devină muritor ca și ea. La această cerere Luceafărul răspunde afirmativ din cuvintele sale reieșind sacrificiul suprem pe care este gata să-l facă ”in schimb pe o sărutare” pentru a adovedi fetei că o iubește. De aceea este hotărit să se nască din păcat și să fie dezlegat de nemurire.

Cel de-al doilea tablou se desfășoară in plan terestru, in plan uman, este idila dintre Cătălin și Cătina. Avem aici o atmosferă intimă, familiară. Acum eroina nu mai este preafrumoasa fată de impărat, ea devine Cătălina, ceea ce inseamnă că acum este o fată ca oricare alta cu un nume comun, care se poate indrăgosti rapid de un băiat oarecare. Cătălin este viclean copil de casă, un paj din preajma impărătesei, băiat din flori, dar indrăzneț cu ochii. Urmărind-o pe Cătălina socotește că e momentul să-și incerce norocul și prinzind-o intr-un ungher îi servește Cătălinei o adevărată lecție de dragoste.

Cătălina la inceput este mai retrasă, mai reținută și mărturisește lui Cătălin dragostea pentru Luceafăr. Dar Cătălin găsește remediul: ”Hai și-om fugi in lume” și astfel Cătălina va pierde visul de luceferi.

Partea a treia a poemului cuprinde călătoria Luceafărului prin spațiul cosmic și convorbirea cu Demiurgul. Demiurgul este rugat să-l ierte de nemurire să-l facă muritor de rind. Pentru un zbor atit de indrăzneț Luceafărului îi crește aripa la dimensiuni uriașe. Din cauza vitezei colosale cu care zbura mișcarea lui pare un fulger ne-ntrerupt, rătăcitor printre stele. Zona in care se află Demiurgul e infinitul, neantul stăpinit de groaza propriului vid adînc ca visul uitării.

In dialogul cu Demiurgul, Luceafărul însetat de viața obișnuită, de stingere este numit Hyperion. In discuția dintre cei doi, Demiurgul îi propune, ca pentru a renunța la gîndul său de a deveni muritor, trei lucruri: să-l facă cîntăreț încît să asculte toată lumea de cîntecul lui, conducători de oști sau înțelept. Demiurgul este dispus să-i dea ”pămintu-n lung și marea-n larg/ Dar moartea nu se poate”.

Luceafărul este o parte a universului, celui ”tot” pe care o reprezenta Demiurgul, iar a-l rupe din acest sistem ar insemna distrugerea echilibrului universal. și atunci ca un ultim argument, Demiurgul îl indeamnă pe Hyperion să privească spre pămintul rătăcitor să vadă ce-l așteaptă.

Al patrulea tablou ne aduce din nou in planul terestru, dar și in cel universal cosmic. Hyperion devenit din nou Luceafăr se intoarce pe cer și iși revarsă din nou razele asupra Pămintului. El descoperă pe cărările din crînguri sub șiruri lungi de tei doi tineri indrăgostiți care ședeau singuri. Fata îl vede și îl cheamă să-i lumineze norocul. Oamenii sunt ființe trecătoare. Ei au doar stele cu noroc, in timp ce Luceafărul nu cunoaște moarte. Mîhnit de cele ce vede, Luceafărul nu mai cade din înaltul la chemarea fetei ci se retrage in singurătatea lui cconstatind cu amărăciune: ”Ce-ți pasă ție chip de lut/ Daco-i fi eu sau altul?/ Trăind in cercul vostru strimt/ Norocul vă petrece/ Ci eu in lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece”.

Planul uman – terestru: fată, mireasă, copil; mări, oceane, valuri, apa; cărări, văi, dealuri, crînguri; corăbii; castel; mîndru tinăr; trestii, tei, flori; Pămint; Cătălina; Cătălin; oameni.

Planul universal – cosmic: Luceafăr, fecioara, luna, stele, bolți, rază, cerul, inger, soare, Demiurg.

Precizați motivele pirn care se concretizează cîteva din temele poemului, exemplificîndu-le cu versuri:

a)      Tema iubirii. Motive: Zburătorul (Și pas cu pas in urma ei/ Alunecă-n odaie), Hyperion (Ea il privea cu un surîs/ El tremura-n oglindă), Luceafărul (Cobori in jos, luceafăr blind,/ Alunecînd pe-o rază,/ Pătrunde-n casă ca in gînd/ Și viața-mi luminează), Cătălin (Și ca să-ți fie pe deplin/ Iubirea cunoscută,/ Cînd sărutindu-te mă-nchin,/ Tu iarăși mă sărută).

b)      Geniul. Motive: mortul viu (Un mort frumos cu ochii vii/ Ce scînteie-n afară), înger (Un inger se arată), Demiurgul (Și din a chaosului văi/ Jur imprejur de sine,…/ Cum izvorau lumine), fulger (Și s-arunca fulgerător).

c)      Timpul. Motive: fortuna labilis (Căci toți se nasc spre a muri/ Și mor spre a se naște), noapte (O, dulce-al nopții Domn,/ De ce nu vii tu? Vină!), somn (Iar eu vorbind cu el in somn/ Oftind din greu suspină).

d)     Natura/ cosmosul. Motive: teiul (Sub șirul lung de mîndri tei/ Ședeau doi tineri singuri), spațiul (Din goluri a se naște), lună (Și lună intre stele), pămint (Pămintu-n lung și marea-n larg).

Antiteze: naștere – moarte (Căci toți se nasc spre a muri/ Și mor spre a se naște), om comun – geniu (Și apa unde-au fost căzut/ In ceruri se rotește,/ Și din adinc necunoscut/ Un mindru tinăr crește), refuz – acceptare (Iar tu să-mi fii mireasă/ Dară pe calea ce-ai deschis/ N-oi merge niciodată).

  1. Teo
    Mai 17, 2015 la 1:27 pm

    SUPER BUN PENTRU TEZA! MERSI MULT!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: