Acasă > Comentarii literare > Comentariul unui fragment din ”Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu

Comentariul unui fragment din ”Țiganiada” de Ion Budai-Deleanu

Octombrie 30, 2012 Lasă un comentariu Go to comments

Ion Budai-Deleanu a exprimat in opera sa literară ”Țiganiada” autenticitatea sufletului popular, simțirea netravestită, setea de viață și de bucurie pămintească a poporului. Farmecul mare al ”Țiganiadei” stă intr-o fericită și rară conjuncție: luministul cu vederi inaintate, eruditul cu largă informație se contopesc cu țăranul robust, mintos, jovial, in care s-a adunat toată sarea pămintului.

Miraculosul deține un loc important in ”Țiganiada”. Poetul este lămurit asupra miraculosului antic, care se prelungește in unele momente ale sale și in poema lui. Ele nu depășesc insă prin nimic șablonul consacrat de epica modernă, nici funcțiunea estetică pe care o indeplinesc in general in opera de artă.

Tema operei este călătoria alegorică pe care o face neamul țigănesc in căutarea unei forme statale. Titlul este unul alegoric creat după modelul marilor epopei. Acesta ne trimite la personajul central al operei și anume la etnia țiganilor. Sub  întruchiparea țiganilor, Ion Budai-Deleanu ascunde aspirațiile iluministe ale românilor din Ardeal.

In versurile ”Care-au cetit istoria vechie/ (…) /De-a-și face pravile fură sîliți” autorul, prin personajul Baroreu, care este unul dintre delegați ne descrie epoca întîie, adică inceputul vremii, a neamului omenesc (”Care-au cetit istoria vechie/ De la-inceput, din epoca-întîie,/ Sau de la cea mai dîntii părechie”). Baroreu incepe tocmai de la Adam și Eva (”Sau de la cea mai dîntii părechie”). el spune că in epoca întîi n-a fost nici o stăpinire pe lume, numai stăpinirea firească ce o aveau părinții asupra copiilor săi (”Adecă stăpînia firească/ Care-au părinții-asupra fiilor.”). atunci toți cei mai mici fiind supuși din firea celui mai bătrin (”Astă-oblăduire părintească/ (…) /Cădea fără de-impotrivire/ Pre cel mai bătrin din familie”), bucuroși se supuneau și cu voia lor, fiind intre dînșii și legătură de singe, căci se oblăduia de către cel mai bătrin părintește și cu blîndețe (”Atuncia, prin legături de sînge/ Și prin de-aproape frățietate/ Era supuși fără de-a să plinge/ Oamenii supt astă-autoritate,/ Unii, ceii mai bătrine fețe,/ Și să chivernisea cu binețe”). Dar după ce oamenii se mulțumiră pe fața pămintului, atunci și fmailiile se inmulțiră, că se născură feciori din feciori și din nepoți strănepoți (”Iar după ce foarte să mulțiră, / (…) /Legături de singe se răciră,/ Frățietăți fură răslățite”).  Acestor strănepoți le era mai aproape tată lor și frații, decît strămoșul și ca rezultat legătura de singe dintre ei se răciseră, și iarăși se impărțiră in mai multe familii părintești (”La familiile deosăbite/ Legături de singe să răcire,/ Frățietăți fură răslățite”). Atunci Baroreu începu dreptul celui mai tare, adică dreptatea mergea după tărie, căci cel mai tare făcea ce-i plăcea și nimeni nu putea să-l oprească, nefiind incă legile (”Pentru că dreptul celui mai tare/ Incepu cu  dîrza volnicie/ A face-un feliu de domnie”).

Limba poetică a lui Budai-Deleanu este rezultatul unei operațiuni raționale și principiul ce stă la baza alcătuirii sale este acela al expresivității. Condus de aceastî cerință in primul rînd, poetul recurge nu numai la limba comună, ci și la forme regionale sau dialectale, la cuvinte rar întrebuințate și la arhaisme (oblăduire, sobor, chivernisea, volnicie, obște, pravile) și cuvinte arhaice (dintii, stăpînia, supt, energhie, felin, idră). Sînt prezente și epitetele arhaizate (istoria vechie, oblăduire părintească, bătrine fețe, namilă sîngeroasă, tîmplare norocoasă). Aceste figuri de stil sînt un mijloc al caracterizării artistice și se distinge, in intrebuințarea pe care i-o dă, printr-o suplețe deosebită. Ca mod de expunere in aceste versuri este utilizată narațiunea. Mesajul lor este supunerea fiilor față de părinți. Tema expusă in aceste versuri este stăpînirea firească a părinților asupra copiilor săi.

”Țiganiada” este o oglindă a tuturor posibilităților graiului nostru la sfîrșitul secolului al 17-lea. Opera este unul din documentele cele mai expresive pentru cunoașterea stadiului pe care îl atinsese limba literară română in momentul in care atinge pragul veacului nou.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: