Acasă > Comentarii literare > „Otrăvuri” de Marin Sorescu

„Otrăvuri” de Marin Sorescu

Septembrie 6, 2011 Lasă un comentariu Go to comments

Marin Sorescu a fost unul din reprezentanţii scrisorilor de avangardă. Printre volumele sale de versuri se includ „Singur printre poeţi”, „Poeme”, „Moartea ceasului”, „La lilieci”.

Poezia „Otrăvuri” face parte din volumul „Moartea ceasului” apărută in 1966. Ea este definitorie pentru maniera neconvenţională, fantezistă a poetului. El tratează intr-un stil burlesc mitul integrării omului in natură şi nu transfigurează o realitate, ci o creează prin intermediul simţurilor sale. Astfel, fiinţa lui devine o geografie a simţurilor.

Metafora integrării universului in eul liric scoate poezia „Otrăvuri” din sfera tradiţionalismului, raportând-o la modernism.

Din titlul poeziei inţelegem că tot ce ne inconjoară este poluat: iarba – de maşini, munţii – de substanţe chimice, apele – de uzine, fabrici, pină şi norii sunt afectaţi de această „boală” prin evaporarea apei de pe suprafaţa apelor poluate. De aici reiese tema care este una ecologică. Motivele pe care se axează poezia sunt iarba, cerul, munţii şi apele care se reiau in celelalte versuri. Cuvântul „simt” devine laitmotivul poeziei prin repetarea lui insistentă.

Atmosfera este apăsătoare, gravă, deprimantă.

Poezia este scrisă in formă de vers alb. In versurile „Simt că-nverzesc, /…/ Din cauza munţilor” se simte efectul de seră, iar in versurile „Că picioarele rotunjesc pe drum /…/ Din cauza apei” se simte lipsa apei curate. In versurile „Şi mai simt că devin /…/ Şi pe virful degetelor” poetul pare a fi copleşit de lacrimi. Verbele din primele patru versuri sunt nişte constatări („mi-au intrat”, „aştept”, „să-şi facă”), iar celelate verbe sunt afirmaţii (înverzesc, mă umplu, rotunjesc). Imaginile artistice işi fac şi ele apariţia: vizuale (iarba, munţii, apele, cerul, drum, mare, ochi, degete, picioarele), dinamice (au intrat, rotunjesc), auditive (intreabă de mare), cromatice (parcă albastru). Figurile de stil utilizate de poet sunt metaforele (simt că-nverzesc, mă umplu de prăpăstii, simt că devin parcă albastru), enumeraţia ( iaraba, munţii, apele, cerul), personificarea (picioarelle rotunjesc pe drum/ Pietrele/Şi tot intreabă de mare).

Prin M. Sorescu, poezia românească şi-a reînsuşit propria modalitate burlească, dându-i o versiune inedită, sincronă cu morfologia contemporană a formelor de artă.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: