Prima pagină > Uncategorized > Gânduri la afirmaţia: „Limba il vorbeşte pe om”

Gânduri la afirmaţia: „Limba il vorbeşte pe om”

Septembrie 4, 2011 Lasă un comentariu Go to comments

Impresia despre om ţi-o faci după ce vorbeşti cu el.

Limba poate deveni cel mai mare duşman al omului dacă nu e folosită bine.

Limba este un mijloc prin care ne exprimăm ideile, cugetările şi sentimentele noastre celor din jur.

Limba este Trecutul neamului, Prezentul trăirilor şi Viitorul tinerilor, fiind icoana unui popor, a unei naţiuni devenind, astfel, vehiculul spiritului său, al tradiţiilor sale, al geniului său.

Omul dispune de capacitatea de a construi o limbă in care se poate exprima orice sens, fără a avea vreo idee despre felul cum şi ce anume semnifică feicare cuvânt, tot astfel cum oamenii vorbesc fără să ştie cum s-au format diferitele sunete; lima vorbită este o parte a organismului uman şi nu e mai puţin complexă decât acest organism.

Limba descifrează secretul gândurilor care se ascund in inima şi creierul omului , descoperindu-i astfel, faţa adevărată.

Limba este cea mai periculoasă armă a omului care poate răni atât de adânc, incât rana făcută nu se mai poate cicatriza, pe când o rană de cuţit – se poate.

Există oameni cu două limbi, adică este un om prefăcut care azi laudă şi vorbeşte de bine, iar mâine defaimă şi vorbeşte de rău, tot pe acelaşi om.

Limba ce spune un cuvânt bun are puterea să deschidă uşi de fier, să inmoaie inimi de piatră şi chiar să vindece un suflet bolnav, ceea ce nici un medicament din lume nu poate face.

Un inţelept va învârti de şapte ori limba in gură inainte de a vorbi, ca mai apoi să nu ardă ca para focului.

Limba este un mădular mic care se laudă cu lucruri mari; e un foc mic, dar care poate aprinde o pădure mare.

Limba e un foc, o lume de nedreptăţi; este aceea dintre măduvlarele noastre care întinează tot trupul şi aruncă in foc cursul vieţii, fiin aprinsă de focul gheenei.

Multe specii de fiare, de păsăsri, de reptile, de vieţuitoare din mare se imblânzesc şi au fost imblânzite de oameni; dar limba nici un om nşo poate imblânzi, ea este un rău care nu se poate înfrâna, este plină de o otravă de moarte.

Cu limba binecuvântăm pe Domnul şi Tatăl, şi tot cu ea blestemăm pe oameni, care sunt făcuţi după asemănarea lui Dumnezeu.

Limba omului drept, cinstit şi inţelept este o fântână cu apă vie, iar a celui rău este fântână cu apă moartă, plină cu violenţă.

Limba celui inţelept hrăneşte pe mulţi, iar a celui prost moare din lipsa de inţelegere.

Mulţi au căzut de ascuţişul sabiei; dar nu aşa de mulţi ca cei ce au căzut din pricina limbii.

Limba dă-n vilea omul, cum greutatea dă-n vileag nuca seacă.

Concluzie: uneori Limba = Succes, alteori Limba = Insuccess;

uneori Limba = Pace, alteori Limba = Război;

uneori Limba = Floare, alteori Limba = Spin;

uneori Limba =Bucurie, alteori Limba =  Durere;

uneori Limba = Curcubeu, alteori Limba = Furtună;

uneori Limba = Adevăr, alteori Limba = Minciună;

uneori Limba = Viaţă , alteori Limba = Moarte, etc.

Sfat: gândeşte inainte de  a spune ceva, deoarece cuvintele pe care le spune limba omului sunt ca o piatră care odată ce a fost aruncată, nu mai poate fi oprită.

 

 

Categorii:Uncategorized
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: