Prima pagină > Esee > Tehnici narative din romanul „Patul lui Procust” de C. Petrescu

Tehnici narative din romanul „Patul lui Procust” de C. Petrescu

Camil Petrescu se declară adept al tehnicilor narative moderne, al autenticităţii fără rezerve in literatură. Autenticitatea este esenţa noului in toată creaţia literară a lui C. Petrescu. Obsesia autenticităţii stăruie, la toate nevelele textului in „Patul lui Procust”, roman care reface ca intr-un puzzle două poveşti de dragoste, roman desptre care ai impresia că se construieşte singru, liber, desprins de orice grilă de convenţii şi de constrângeri: celel 3 scrisori ale doamnei T., jurnalul lui Fred in care sunt transcrise şi scrisorile lui Ladima către Emilia – toate acestea sunt organizate de fluxul memoriei afective, spărgându-se o barieră cronologică.

Tehnica romanului „Patul lui Procust” este cea a relativismului modern, consecvent ideii conform căreia „să nu descrii decât ceea ce vezi, ceea ce auzi, – singrua realitate pe care o pot povesti”. Spre deosebire de romanul „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război” in care naratorul-personaj era singura conştiinţă car filtra evenimentele, in „Patul lui Procust” tehnica e complexă. C. Petrescu lărgeşte sfera de observare a realităţii prin prezentarea unor mărturii deosebite, fiind astfel un „perspectivist”.  „Patul lui Procust” se compune din două confesiuni al unor personaje deossebite relativ la aceleaşi evenimente. Prin notele din subsolul paginilor autorul explică textele, el cunoscându-i pe Fred şi pe doamna T. Perspectiva narativă se realizează prin prisma personajelor dar şi prin prisma autorului, care este şi el protagonist şi işi expune ideile cu privire la literatură in subsolul paginilor. Realitatea se dezvpluie din aceste unghiuri diferite de vedere ca o reflectare a relaţiilor umane.

Ca „dosar de existenţe”, romanul nu are un personaj principal. Cele mai multe personaje sunt nenominalizate (doamna T., D., X.), numele lor integral il aflăm pe parcurs, subliniiindu-se astfel, relativizarea. Personajele sunt relativizate prin relfectarea lor in mai multe conştiinţe. Else se constituie antetic, împletindu-şi destinele. Eroii lui ilustrează toate ipostazele impactului dintre intelectual şi societate, intelectualul fiind un gânditor lucid care problematizează existenţa, care raportează totul la valorile absolute, generatoare de conflicte. C. Petrescu reconstituie imaginea societăţii româneşti intr-o manieră originială, modernă, din perspectiva personajului intelectual privind aspecte fundamentale ale existenţei: căsătoria şi averea, politca şi averea, războiul, drama conştiinţei omului modern.

Structura romanului este imprevizibilă, complicată şi in acelaşi timp mecanicp precum insăşi viaţa. In dezvoltarea subiecului cele douăă planuri (planul personajelor şi planul mnaratorului) interferează prin conştiinţa unificatoare a naratorului-martor-personaje (notele de subsol), prin perceperea subiectivă ca o confesiune mereu la persoana I din perspectiva fiecărui personaj, deci pluriperspectivsmul – tehnică modernă conform căreia fiecare personaj işi impune mai multe puncte de vedere asupra acleleiaşi felii de viaţă, de aici reieşind ca metodă literară folosită, introspecţia (secvenţa in care se descrie casa fără acoperiş, imagine susţinută semantic la nivelul fiecărei fraze prin simboluri ale disecţiei, ale cunoaşterii prin descompunere in analiză).

Memoria involuntară se manifestă in momentul in care Fred Vasilescu se află in budoarul actriţei de condiţie uşoară Emilia Răchitaru şi o pune pe aceasta să răspundă intrăebărilor, aparent dezinterat; povestea de dragoste dintre doamna T. şi Fred Vasilescu (reinviată prin memoria involuntară, in calda după-amiază de august) incepuse cu 4-5 ani in urmă, atunci când Fred îi ceruse doamnei T.  să-i redecoreze apartamentrul.

Scena rememorării şi totodată a autoanalizei este patul Emiliei, devenit un supliciu procustian, căci personajul işi reevaluează propira-i experienţă prin rapoarte la povestea lui Ladima, ale cărui scrisori le citeşte pe patul Emiliei, căpătând revelaţia că acesta ii este frate, „frate adevărat, din acelaşi altori de suferintţă”.

Autenticitatea scrierii este asigurată prin exactitatea şi minuţia notării, utilizarea fragementelor din presă, discursuri oficiale, extrase din jurnalul de companie a l scriitorului-narator prezent in subsolul cărţii.

Originalitatea romanului constă in fineţea şi subitiltatea analitică de factură subiectivă, realizată prin memoria involuntară şi durata subeictivă. Scriitorul filtrează totul prin conştiinţa sa unică şi ordonatoare (scris la persoana I-a, autorul este personaje şi narator).

Categorii:Esee
  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: