Prima pagină > Caracterizari personaje literare > Caracterizarea lui Costache Giurgiuveanu din „Enigma Otiliei” de G. Călinescu

Caracterizarea lui Costache Giurgiuveanu din „Enigma Otiliei” de G. Călinescu

G. Călinescu preia tehnci balzaciană in crearea unor romane ce depăşesc realismul clasic, oferind literaturii române caractere dominate de o singură trăsătură definitorie. In romanul „Enigma Otiliei”, autorul realizează tipologii, foloseşte detaliul in descrieri arhitecturale şi in analiza personajelor, inscriindu-se astfel in realismul secolului XIX, cu trmitere certă către creaţia lui Balzac.

Intreaga acţiune a romanului se consturieşte in jurul averii lui Costache Giurgiuveanu, care concentrează faptele şi reacţiile tuturor celorlalte personaje interesate mai mult sau mai puţin de moşternire. Moş Costache este tipul avaruui, un avar cumsecade, jovial, cu proniri de generozitate. Prin tehnica detaliului, autorul surprinde conştiinţa persoanjului, oferind o analiză minuţioasă a fizionomiei şi vestimentaţiei. Bătrinul este caracterizat direct incă de la inceputul romanului prin ocntrurarea perotretului fizic „un omuleţ subţire şi puţin încovoiat”, capul era „atins de o calviţie totală”, faţa părea „apraope spână, pătrată”, buzele erau „întoarse în afară şi galbene de prea mult fumat, acoperind numai dinţii vizibili ca nişte aşchii de os”; clipea „rar şi moale”, „răguşit” şi bâlbâit. Costache Giurgiuvenau e de o zgârcenie rară, fapt ce reiese şi din prezentarea portretului, el fiind similar cu Moş Goriot al lui Balzac. Cei din jur nu il condamnă in mod direct pentru vărul pe care il are: pentru Otilia el este „cam avar şi ciudat uneori”, dar rămine un om bun; pentru Pascalopol bătrinul este „in fond cam de treabă”; Stănică Raţiu il numeşte „pezevenghi”; iar Felix spune că „avariţia lui este mai mult o manie”. Caracterizarea indirectă a personajuui se face prin acumularea de fapte, intimplări, vorbe, gesturi gânduri şi atitudini. Deşi prprietar al mai multor imobile, Costache duce o viaţă austeră, cu teama permanentă de risipă. De câte ori are prilejul să mănince de la alţii, gesturile sale sunt sugestive pentru lăcomia sturcturală: „bătrinul mânca cu lăcomie, vârând capul in farfurie”. Doreşte să-i construiască „fe- fetiţei” lui o casă pentru a-i asigura liniştea viitorului, dar foloseşte materiale ieftine, strânse de la demolări, iar planul arhitectural il făcuse singur. Aspectul interior şi exterior al casei paraginite, trimite către avariţia personajuui, dar şi către un soi de parvenitism. Âinuta vestimentară eset ridicolă; poartă ciorapi de lână de o grosime „fabuloasă” şi „plini de găuri”. Gesturile, răguşeala, bâlbâiala sunt arme de apărare, provocate de teama de a nu fi pus in situaţia de a da vreun ban cuiva care îi cere. Modul in care personajul percepe relaţia cu sora sa, Aglae Tulea, sau cu Stănică Raţiu definesc teama eroului, fiind mereu panicat că cei doi îi vor pune mâna pe avere.

Costache Giurgiuveanu este şi profund umanizat; câteodataă indignat de răutatea domnului Tulea ia atitudine,face observaţii de bun-simţ: „Ce-aveţi cu băiatul aăsta (Felix)? – zise el in sfârşit – de nu-l lăsaţi in pace? Nu v-a făcut nimic, nu trebuie să-i spuneţi vorbe grele nici lui, nici Otiliei. Copii orfani! Păcat!”. De asemenea işi exprimă sentimentele paterne pe care le are faţă de Otilia, singura persoană cu care acesta este generos, atât cât poate el să fie. Se gândeşte să o adopte, să-şi facă un testament şi să  depună intr-un cont pe numele ei o sumă de bani, pentru sigurnţa viitroului fetei. Această decizie o ia in urma unui atac cerebral şi aceasta cu aluzii din partea lui Pascalopol. Prin tehnica amânării, el nu se poate despărţi de bani, dovedind că are un caracter salb. Aşadar, el poate fi incadrat in tipologia avarului, dar nu acelui pur, deoarece este umanizat prin dragostea faţă de Otilia. Obsesia pentru avuţia şi zgârcenia lui Moş Costache este moştenirea morală a familie sale, in concepţia lui fiind important „să-să-să munceşti să strângi. A-a—asta-i toată filosfia”. Odată ce realizează că este bolnav, se sperie de reţeta prescrisă de medic, considerând că medicamentele sunt prea scumpe. Gesturile il caracterizează indirect şi scot la iveală umanizarea personajului înfrântă de obsesia pentru bani: bîtrinul merge la biserică , se ichină cu evlavie, se simte cu „duioşie bun”, dar rugăciunea sa cuprinde planuri băneşti. Tot din teama de moarte işi povesteşte viaţa şi simte tot mai frecvent nevoia de comunicare. Cu toate aceste semne, că sfârşitul se apropie, bătrinul nutreşte iluzia longevităţii şi continuă să ascundă bani sub duşumea sau sub saltea. Teama lui este ca nu cumva cineva să-l vadă atunci când umblă la bani, dar nu-i depune nici la bancă, deoarece avarul trebuie  să pipăie şi să vadă mereu banii. Aceste reflexe vorbesc de la sine despre un mod de viaţă provenit din educaţie, cultivat de generaţii şi care exprimă respectarea unor valori care reprezitnă raiul fiinţei mediocre. De aceea Costache nu este avarul melodiv pasionat de colecţinoarea banilor, nu are fanatismul patern alu Goriot; el este doar varianta deformată a omului singur şi blocat in reguli care-i motivează existenţa. Moş Costache crează impresia de caricatură, maintind de portretul lui Don Quijote – eroul ridicat şi grandios, care işi refuză destinul tragic de fiinţa muritoare.

Sfârşitul personajului stă sub semnul unui destin protrivnic. Patima arzătoare pentru îi va provoca in cele din urmă moartea. El moare in incercarea nereuşită de a-şi apăra averea de Stănică Raţiu. Ultimele lui cuvinte („Banii, banii pu-pungaşule!”) îi rezumă existenţa. Cu taote acestea „zgârcitul Costache nu e un monstru, ci expresia unei psihologii nefericite”, aşa cum afirma Pompiliu Constantinescu.

Persoane ca Costache Giurgiuveanu nu există numai in opere, cu părere de rău. Ne întilnim cu astfel de persoane şi in zelele noastre deoarece banii au devenit o obsesie şi oricâţi bani nu ar avea, el doreşte să aibă tot mai mulţi pentru a-şi satisface dorinţele sau, ca Giurgiuveanu, doar să-i numere şi să-i admire.

(Pot să relatzy chiar şi un caz asemănator lui Moş Costache. Într-o revistă din Marea Britanie s-a scris despre moartea unui milionar in virstă de 75 ani care trăia singur intr-o casă cu 5 dormitoare de 15 ani. Se imbrăca cu haine de la second-hand şi mergea afară doar de 2 ori pe zi: dimineaţa ca să-şi cumpere ziarul preferat şi după-amiază ca să cumpere nişte legume şi fructe.

După moarte lui casa i-a fost găsită intr-o dezordine completă. Printre vechituri erau jurnalele lui personale unde şi-a scris fiecare bănuţ cheltuit pentru existenţa sa. Lista lui săptăminală niciodată nu se schimba: 10 ouă,  7 gutui sau caise,1 kgde roşii sau cartofi, in dependenţă de anotimp. Işi gătea mincarea la un aragaz vechi. Toate camerele lui arătau sărac şi mizerabil).

  1. nika
    Ianuarie 17, 2013 la 4:04 pm

    caracterizarea-i buna doar ca lipseshte ceva

    • dinka
      Ianuarie 17, 2013 la 5:18 pm

      e super!!!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: