Acasă > Comentarii literare > Ştefan Gheorghidiu: „Să te consideri spectator indulgent şi amuzant al lumii acestea „plină de infamie şi de prostie, e să faci parte din ea” (să beneficiezi de infamiile ei, având aerul că-i eşti deasupra)” din romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

Ştefan Gheorghidiu: „Să te consideri spectator indulgent şi amuzant al lumii acestea „plină de infamie şi de prostie, e să faci parte din ea” (să beneficiezi de infamiile ei, având aerul că-i eşti deasupra)” din romanul Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război de Camil Petrescu

Camil Petrescu reprezintă tipul de scriitor care se înscrie in modernismul lovinescian al epcii, ale cărui noi direcţii işi propuneau sincronizarea lietraturii române cu cea europeană. Romanul lui este unul de observaţie a vieţii interioare, de analiză psihologică, iar creatorul descrie realitatea in măsura in care a cunoscut-o printr-o experienţ directă.

Romanul „Ultima noapte de dragoste, înâia noapte de război” a apărut in 1930 şi este „o proză superioară” in care ibuirea, războiul, predestimarea, moartea şi absolutul constituie motivele literare ale unei lungi confesiuni luciale făcute de tinărul intelectual Ştefan Gheorghidiu, care este protagonistul romanului. Acesta se salvează prin conştientizarea unei drame mai puternice, acea a omenirii.

Eroul tărieşte doup realităţi: realitatea timpului psihologic (trăirile interioare trecute şi revertebrate) şi realitatea timpului cronologic (războiul).

Ştefan Gheorghidiu este născut idn frămîntări, scepticism, tensiune intelectuală, etică umană şi el emreu caută certitudini, pentru că trăieşte o singură dată un mare sentiment: „Simţeam că femeia aceasta era a mea in exemplar unic: aşă că eul meu, ca mama mea, că ne intilnisem de la inceputul lumii, peste toate devenirile, amîndoi, şi avem sp pierim la fel amîndoi”. Discuţia de la popotă despre iubire îi provoacă o reacţie violentă eroului care consideră că „acei ce se iubesc au drept de viaţă şi de moarte, unul asupra celuilalt”. Apoi işi aminteşte povestea de dragoste, aducînd-o in realitate, prin memorie involuntară: „Eram insurat de doi ani şi jumătate cu o colegă dela Universitateşi bănuiam că mă înşeală”. Acesta este inceputul drumului spre căutarea adevărului, al clarificării interioare. Suferinţa lui capătă dimensiuni cosmice, in consens cu nevoia sa de absolut: „Prăbuşirea mea lăuntrică era cu atât mai grea cu cât mi se rupsese totodată şi axa sufletească încrederea in puterea mea de deosebire şi alegere, in vigoarea şi eficacitatea inteligenţei mele”.

Personalitatea sa se defineşte in funcţie de acest ideal – dragostea.

Confesându-se şi reînviind intimplător trecute „Ştefan Gheorghidiu le ordonează, le analizează cu luciditate, o luciditate care inseamnă pentru el „implicarea profundă in drama existenţială”.

Iubirea reprezintă pentru personaj un proces de autosugestie. Sentimentele lui pentru Ela se nasc din admiraţie, duioşie: „iubeşti întâi din milă, din admiraţie, din duioşie, iubeşti pentru că ştii că asta o va face fericită, dar mai  ales din orgoliu: „Începusem totuşi să fiu măgulit de admiraţia pe care o avea mai toată lumea pentru mine, fiindcă eram atit de pătimaş iubit de una dintre cele mai frumoase studente şi cred că acest orgoliu a constituit baza viitoarei mele iubiri”.

Student la filosofie, Şt. Gh. este un intelectual care trăieşte in  lumea ideilor, a cărţilor şi care are impresia că s-a izolat de realitatea materială imediată. Dar tocmai acum i se destramă cuplul, din momentul când primeşte moştenirea de la unchiul Tache cu care eroul nu are nici o legătură spirituală. Fire puternic reflexivă, conştient de chinul său lăuntric, Şt. Gh.  adună progresiv semne ale neliniştii şi viaţa îi devine „o tortură”, nu mai putea citi „nici o curte”, părăsise universitatea: „De altminteri, toată suferinţa asta monstruoasă imi venea din nimic”. Personaul suferă nu numai din amor propriu rănit, din neputinţă şi deziluzie, ci mai ales pentru că se dedublează prin procedeul introspecţiei: „Mă chinuiam lăuntric ca să par vesel şi eu mă simţeam imbecil şi ridicol, şi naiv”. Confesându-se şi analizându-se, eroul respringe ca vulgară etichetarea ca gelos: „Nu, n-am fost niciodată gelos, deşi am suferit atâta din cauza iubirii”. Supremă coordonată existenţială, implinirea sa ca personalitate umană, prin iubire, determină luciditatea analizei: „Eu jucasem totul pe această femeie şi trebuie să trag acum toate consecinţele care se impuneau: desfiinţarea cu personalitate”. Nu găseşte un punct de sprijin durabil nici in plan sentimental, nici in plan social şi trăieşte drama omului singur, inflexibil moral. Eroul trăieşte in lumea idealurilor pure, aspirînd la dragoste absolută. Se simte obosit şi hotărăşte să se despartă definitiv de Ela, pe care o priveşte acum cu indiferenţă. Îi lasă o bună parte din averea la care ţinea ea in mod deosebit: „i-am scris că-i las tot ce e in casă, de la obiecte de preţ la cărţi, de la lucruri personale la amintiri. Adică tot trecutul”.

Drama erotică capătă alte dimensiuni prin cealaltă ipostază existenţială a eroulu plecat pe front din acelaşi orgoliu al cunoaşterii dar şi din sentimentul onoarei, al localităţii faţă de sine: „orgoliului meu i se pune acum, de altfel, şi o altă problemamă. Nu pot să dezertez, căci, mai ales, n-aş vrea să existe pe lume o experienţă definitivă, ca aceea pe care o mvoi face, de la care să lipsesc, mai exact să lipsească ea din intregul meu sufletesc”.

Experienţa războiului constituie pentru Şt. Gh.  o experienţă decisivă, un punct terminus al dramei intelectuale, o dramă a personalităţii. Demitizat, războiul e tragic şi absurd, inseamnă noroi, arşiţă, frig, foame, umezeală, păduchi murdărie, diaree, şi mai ales frică. El devine alt om in primele ceasuri ale războiului. Gelozia rămine undeva, departe, lipsită de insemnătate. Jurnalul de front al lui conturează o personalitate complexă, aflată in imprejurări inedite, confruntându-se cu moartea „credeam cu sufletele rupte in genunchi, apoi alergăm, coborâm speriaţi/…/ nu mai e nimic omenesc in noi”. Ziua retragerii a fost cea mai cumplită zi, cea mai groaznică: „timp de nouă ani am retrăit-o in vis”.

Rănit, el se intoarcela Bucureştiunde se spitalizează şi simte o totală instărinare faţă de Ela, chiar dacă e nevinovată.

In pofida a otate câte nu se intimplă Şt.Gh.  nu poate fi considerat un invins, deoarece reuşeşte să depăşească gelozia care ameninţă să-l dezumanizeze.

Romanul este unul original prin subtilitatea analitică apropriei conştiinţe şi prin faptul că autorul este şi personaj şi narator. Autorul utilizează tehnici specifice analizei psihologice moderne realizate de personajul-narator asupra stărilor sufleteşti, reacţiilor sentimentelor: introscpecţia, monologul interior, memoria involuntară, fluxul conştiinţei.

  1. Niciun comentariu până acum.
  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: