Acasă > Comentarii literare > „Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş

„Moartea căprioarei” de Nicolae Labiş

septembrie 8, 2011 Scrie un comentariu Go to comments

Pe urmele lui Eminescu , N. Labiş redescoperă poemul co o introspecţie, ca modalitate analitică a unei biografii sincopate, degajată de elementele impure. Respirind neutralitatea narativă, N. Labiş intoarce poemul intr-o meditaţie asupra realităţii interoare a omului, prin care ordonează faptele existenţei obiective.

Printre poemele „Primele iubiri”, „Omul comun”, „Alexandriu” se numără şi „Moartea căprioarei”, scrisă in 1954. Această poezie reprezintă o poveste dramatică , dar totodată şi una reală. La crearea acestei poveşti au contribuit amintirile, trăirile, atitudiena personală faţă de moarte. Copilul nu doreşte această moarte la care este un martor ocular şi suferă durere. El credea in poveste, dar deodată ea dispare, se năruie (Dar văile vuiră). Povestea brusc a murit şi apare o crudă realitate. Copilul inocent a văzut moartea violentă impotriva firii cu proprii ochi, maturizându-se: a inţeles că unde este viaţă, este şi moarte.

Tema poeziei este despărţierea dureroasă de lumea copilăriei.

Stările pe care le trăieşte copilul sutn: regret, milă (Ştiam că va muri şi c-o s-o doară), vinovăţie (Mă simt legat prin sete de vietatea care va muri), durere (Măninc şi pling), suferinţă (Şi-am tresărit tăcut şi alb). Sentimetnul vinovăţiei se acutizează progresiv. Iniţial, copilul, deşi suferă, inţelege faţeta rezonabilă a scopului (Pornim amândoi vinătoarea de capre;/ Vinătoarea foametei in munţii Carpaţi).

Luată separat apraope fiecare strofă este o criză de conştiinţă. In ansamblu se ajunge la o potenţare maximă cu rezolvare in final. Pe măsură ce poezia avansează, peisajul este tot mai dominant de o dispoziţie lirică. Trăirile sunt transpuse prin mişcări ale fenomenelor naturale: „Peste păduri tot mai des focuri, fo curi / Dansează sălbatice, satanice jocuri”.

Figurile de stil prezente in poezie sunt: epitete (cercuri luminoase, ochi umezi, ameţitoare apă), metafore (focurile dansează, soarele s-a topit), alegorii.

Laitmotivul poeziei este: vânătorea. Motivele sunt: seceta (Seceta a ucis orice boare de vint), focul (Peste păduri tot mai des focuri, focuri), vinătorii, setea (Setea mă năruie), aşteptarea, inserarea, căprioara (Ea s-arată săltând…), moartea, pasăarea albastră, foamea (Mi-i foame), plinsul.

Antitezele sunt prezente şi ele (Soarele s-a topit şi a curs pe pămint), intrebările retorice la fel (Ce-i, inimă?, Ce gândeşte tata), exclamaţii (Mi-i foame!, Ce nalt îi focul!). intrebările retorice şi exclamaţiile reprezintă că autorul trăieşte sentimente destul de mari şi strigă de durere,dar totodată el incearcă să găsească răspuns la intrebări in sine.

Vinătoarea comportă conotaţii: un act ce-l indepărtează pe personajul de lumea copilăriei, il maturizează.

„Moartea căprioare” este mai presus de toate un bocet cu un profund fior liric , pe care N. Labiş, il intonează la mormântul ingenuităţii.

About these ads
Categories: Comentarii literare
  1. rusu natalia
    decembrie 2, 2012 la 10:56 pm

    este o poezie tulburatoare,emotiva

  2. stark INC.
    ianuarie 21, 2013 la 10:57 pm

    da,aveti dreptate destul de emotiva + acest comentariu literar este de 10 !!

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 27 other followers

%d bloggers like this: