Acasă > Caracterizari personaje literare > Caracterizarea Meşterului Manole din drama „Meşterul Manole” de L. Blaga

Caracterizarea Meşterului Manole din drama „Meşterul Manole” de L. Blaga

septembrie 3, 2011 Scrie un comentariu Go to comments

Lucian Blaga se personalizează in contextul literaturii române ca un scriitor de excepţie deoarece prin el, literatura noastră regăseşte amploarea extraordinară a viziunii asupra naturii, spre Totul cosmic şi spre sensul lui metafizic pe care le cucerise prin Eminescu.

„Meşterul Manole” este o dramă de idei, având la bază mitul estetic al creaţiei, realizată prin jertfă şi suferinţă. A apărut la Sibiu in 1927, iar la 6 aprilie 1929 a avut loc premiera spectacolului. Tema dramei este destinul creatorului măcinat de patima creaţiei.

Meşterul Manole este protagonistul dramei care evoluţionează in operă fiind prezentat ca o  individualitate. Celelalte personaje se raportează la personlitatea sa, ca purtătoare ale unor idei şi concepţii, mai puţin sunt caractere distincte.

Manole, prin destinul său creator este un erou de tragedie antică şi, in acelaşi timp, este un Prometeu, un erou civilizator fiindcă este nevoit să aleagă intre pasiunea devastatoare pentru creaţie şi iubire, dragoste de viaţă.

Portretul fizic al lui Manole lipseşte aproape cu desăvârşire, fiind menţionată doar o singură trăsătură fizică de către Mira: „păr negru”. In schimb, el este caracterizat direct de alte personaje, reliefându-se astfel, alte trăsături ale lui. Mira il vede ca pe o „inimă fără odihnă, gând treaz, visare fără popas”. Insă atunci când află că vrea să jertfească pe cineva pentru  a zidi biserica, ea il numeşte ucigaş: „nouă ucigaşi, cu Manole zece”. Pentru cei nouă zidari el este „Meşterul Nenoroc”, cel de-al şaselea indrăznind chiar să-i mărturisească că „Eu te-am urât şi te-am iubit cel mai tare”. In schimb, este considerat de către sol un mesager al adevărului.

Manole se autocaracterizează, recunoscând că este stăpânit de patima creaţiei, care il mistuie pe zi ce trece: „pentru biserică zilnic mor”, „e foc ce mistuie (…) şi e pedeapsă şi e blestem”. De asemenea, el se autocaracterizează ca o persoană blândă, insă cu un suflet amar împăcat: „braţul meu e blând. Uite ochii mei astăzi sunt blânzi. Şi blând e şi mersul meu, şi statul in picioare (…). sufletul e aşa de sfârşit, că nu poate să fie decât amar impăcat. Tot ce mi-a rămas e sălbăticia cuvântului.

Limbajul pe care Manole il foloseşte pină la convorbirea cu solul este unul incărcat de metafore şi simboluri. Dar mai apoi, el alternează spre un limbaj propriu, transparent, acesta modificându-se in dependenţă de funcţia lui. Când misterul şi iraţionalul domină scena, limbajul e metaforic şi plin de simboluri, iar când luciditatea şi judecata raţională e prezentă, limbajul e unul propriu.

Manole este un personaj complex prin frământările sale dramatice, prin intrebările pe care şi le pune, prin stările atât de contradictorii prin care trece şi evoluează pe două planuri fundamentale, aflate intr-o strânsă condiţionare reciprocă: unul psihologic şi unul al faptelor.

Ca personaj intr-o dramă modernă, Manole evoluează ca un caracter cu o puternică şi problematică personalitate, cu o individualitate discretă. Toate acestea fac din el un personaj de tragedie antică ce-şi trăieşte intens şi neabătut destinul său de martir al frumosului.

Gândurile lui reflectă zbuciumul lăuntric şi conflictul interior, acestea fiind schiţate prin intermediul monologului interior şi al introspecţiei: „Cine-mi dărâmă zidurile?” – exprimă o stare de nedumerire şi incertitudine; „Care voinţă nu s-ar clătina?” – sugerează o stare de indoială; „Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit?” – invocă sigurătatea tragică a omului părăsit de creatorul său; „Jertfa asta de neinchipuit cine o are?” – exprimă o stare de indignare; „Mi-e aşa de greu, părinte!” – sugerează o stare de neputinţă şi neajutorare; „Ajută-mă cuvioase! O, câte piedici, câte împotriviri!” – el cere ajutor fiind disperat. De asemenea, prin intermediul gândurilor, sunt relevate superioritatea şi inteligenţa personajului: „Lăuntric, un demon strigă: clădeşte! Pământul se imptoriveşte şi strigă: jertfeşte!…” – ceea ce sugerează o stare de inconştienţă şi de luptă cu el insuşi, iar astfel, se relevă că creaţia inseamnă pentru el patimă şi mistuire, iar prin sintagma „biserica se va inălţa!” se exprimă conştientizarea şi hotărirea artistului.

Manole trăieşte intr-un mediu care-l ajută să se detaşeze de lume, iar drama lui este inţeleasă doar de trei personaje: Mira, Bogumil şi Găman.

Personajul trăieşte o serie de conflicte: cu sine insuşi fiind forţat să aleagă intre cele două jumătăţi: Mira sau biserica, cu meşterii care il imping spre jertfire, astfel, relevându-se fineţea mecanismelor sufleteşti, antrenate in trăirea sa de către marele meşter propriului său destin; şi conflictul cu boierii şi călugării care cer pedeapsa lui.

In momentul zidirii Mirei, Manole, prin sacrificiul făcut, e un erou civilzator care dă oamenilor o nouă valoare, etern-durabilă, la fel cum Prometeu, tot prin sacrificiu, le dăduse focul. In acest mod, el şi-a depăşit condiţia, cucerind eternitatea şi atingând absolutul prin creaţia sa zămislită din suferinţă.

Bolnav de iubirea lui pentru Mira, muncit de inutilitatea sacrificării celei mai de preţ fiinţe, care-i aparţinea cu timp şi suflet, in gestul suprem al renunţării nemaigăsind iarăşi nici un sens, Manole se răzvrăteşte impotriva propriei sale fapte şi a celui care i-o ceruse  şi vrea să spargă zidul pentru a-şi elibera iubita, insă este oprit de zidari deoarece opera de artă creată nu mai aparţinea lui, ci eternităţii şi decide să se sinucidă, aruncându-se in văzduh de pe biserică.

Tragismul morţii lui Manole constă in faptul că el era deja mort in plan spiritual când a zidit-o pe Mira şi nu-i mai rămânea să moară decât in plan fizic. Astfel, are loc întregirea cuplului primordial, ei fiind suflete-pereche, uniţi in moarte aşa cum au fost in viaţă.

„Mitizând spiritualitatea tradiţiilor autohtone, prin idei filosofice şi limbaj metaforic de sărbătoare, Lucian Blaga, un Meşter Manole al cuvântului, înfăptuieşte o creaţie litarară naţională şi universală”.

About these ads
  1. not necessary
    ianuarie 30, 2012 la 11:46 pm

    Mersi frumos. Este foarte folositoare caracterizarea.

  2. ianuarie 10, 2013 la 2:09 pm

    Felicitari celui care a scris acest articol,nu este doar folositor,dar si modul de exprimare este unul placut si complex,foarte frumos,felicitari,singurul rezumat care mi-a placut pana in momentul actual. :)

  3. Andreea
    mai 12, 2013 la 9:43 pm

    Da si mie imi place.Este exact ce-mi trebuie acum la teza.

  4. sasa
    octombrie 9, 2013 la 7:29 pm

    shi mie imi place este tot ce imi trebuie la lectzia de romana

  5. Vasile
    ianuarie 7, 2014 la 5:58 pm

    Bun

  6. Gabriela
    ianuarie 19, 2014 la 10:52 pm

    Este foarte bun comentariul!

  7. antonia
    martie 25, 2014 la 1:33 pm

    bunicel :)

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 27 other followers

%d bloggers like this: