Acasă > Caracterizari personaje literare > Caracterizarea Cezarei din nuvela „Cezara” de M. Eminescu

Caracterizarea Cezarei din nuvela „Cezara” de M. Eminescu

Femeia este fiinţa cea mai complexă in faţa bărbatului  şi cel mai greu de inţeles, deoarece, de multe ori in faţa bărbatului, ea doreşte să pară aspră, cu un caracter ferm, insă in realitate ea este cea mai gingaşă şi sensibilă floare dintre toate florile ce au existat vreodată sau, uneori poate fi invers: dulce in aparentţă şi rece in realitate, exact ca menta. Insă oricum ar fi ea, femeia este cea care face lumea fiindcă intreaga societate şi intregul univers a atirnat şi va continua să atîrne de genele femeii, căci, după cum spune Jouy, „acolo unde pentru bărbaţi e u n zid de aramă, pentru femei nu e adesea decît o pînză de păianjen”. Eu sunt de acord cu această afirmaţie deoarece frumuseţea şi inteligenţa ei – arma principală a femeii – topes inimi de gheaţă şi deschid uşi de fier.

Astfel, personajul nostru feminin Cezara din nuvela cu acelaşi nume a lui Eminescu face parte din categoria femeilor care topesc nâinimi de gheaţă. Ea este personajul prinicpal, la fel ca şi iubitul ei, Ieronim. Cezara ne apare ca o contesă frumoasă. Prin trăsăturile ei fizice o putem defini ca personaj romantic: „Dar ce frumoasă, ce plină, ce amabilă era! Faţă ei era de-o albeaţă chihlimbarie intunecată numai de-o viorie umbră, transpariţiunea acelui fin sistem venos ce concentrează idealele artei in boltită frunte şi-n acei ochi de-un albastru intuneric care sclipesc in umbra genele lungi şi devin prin asta mai dulci, mai intunecoşi, mai demonici. Părul ei blond pare-o brumă aurită, gura dulce, cu buza de desupt puţin mai plină, părea că cere sărutări, nasul fin şi bărbia rotundă şi dulce ca la femeile lui Giacomo Palma. Atât de obilă, atţt d efrumoasă, capul ei se ridica c-un fel de copilăroasă mândrie, astfel cum şi-l ridică caii de rasă arabă, ş-atunci gţtul nalt lua acea energie marmoree şi doritoare totodată ca gâtul lui Antinuous. Şi aici, observăm in opera lui Eminescu, chipul angelic şi perfect al femeii.

Pe lângă faptul că era de o frumuseţe dumnezeiască, ea mai era „curioasă şi neastimpărată”. Astfel, după ce l-a văzut pe tinărul călugăr Ieronim care in viziunea ei „pare un demon … frumos, serios, nepăsător”, s-a dus să cotrobăiască prin odaia pictorului Francesco in speranţa că va găsi ceva. Dar, in scurt timp, Francesco şi Ieronim se intorseseră in odaie şi, ca să nu fie văzută, Cezara se ascunse după patul artistului şi „nu se mişca din loc… tăcea ca peştele”, iar atunci cind văzuse acel „model frumos”, „sânii ei crescuse intr-atita de bătăile inimii, incţt sărise un bumb de la pieptănaşul cam ingust de catifea neagră /…/. Ea-şi dezbumbă pieptarul, sânii ei albi ca zăpada se eliberară din inchisoarea lor de catifea”. In aceste clipe ea trăia nişte stări de agitaţie, după care se linişti puţin: „şi o duioşie dulce şi liniştită îi umplu sufletul… Ea nu mai era aceeaşi. Din tremurătoare deveni lină – acuma-l iubea. /…/ Îi venea să plingă acum … buzele ei se descleştară c-o dulce expresie de durere şi de umor. Simţea că plinge fără să vreie”.

Prin elementele de autocaracterizare ea işi cere iertare pentru dragostea ce o poartă in suflet. Dar de ce? Atunci cind te indrăgosteşti de cineva, te indărgosteşti fără să vrei şi fără ca să-ţi dai seama la inceput. Inima se indrăgosteşte de cel pe care il alege ea, dar nu de cel pe care raţiunea il vrea. Iar odată ce inima şi-a făcut alegerea, atunci raţiunea cedează inimii fiind nevoită să accepte alegerea ei. Şi astfel, pentru a obţine dragostea celui pe care Cezara il iubeşte, e gata de orice, chiar şi să se umilească in faţa lui: „Iartă dac-o femeie iţi spune că te iubeşte. O femeie frumoasă şi tinără, căci ştiu că sînt frumoasă… Ah! Cum aş topi gheaţa ochilor tăi cu gura mea iubite! /…/ cind te iubesc, cind aş primi să fiu servitoarea ta, numai să mă suferi intr-un colţ al casei in care vei locui tu, să suferi ca să sărut perina pe care va dormi capul tău. Vezi tu ce copil supus, umilit, este amorul? /…/ aş fi un miel, că n-aş vorbi un cuvânt, că aş tăcea privindu-te, dacă m-ai iubi şi tu pe mine”.

Dar Ieronim nu voi să-i inspire speranţe deşarte, cu toate că „cu cât o privea mai mult, cu atţt o găsea mai frumoasă”. Pentru el, ea este scumpă, insă nu o iubeşti in felul cum şi-ar dori el insuşi deoarece Ieronim nu cunoscuse acest profund sentiment. La momentul dat el are pentru ea doar simpatie şi îi cere timp pentru ca aceasta să se transforme in iubire. In viziunea lui Cezara este „o copilă înamorată” de el, pe care n-o iubeşte. A văzut-o „roşie, sfioasă, turburată… m-a rugat să-i sufăr iubirea… nu-ţi pot descrie expresia de nevinovăţie, candoare şi amor din faţa ei… dar am schiţat-o”. În acest mod, Ieronim incearcă să se convingă pe sine insuşi (sau să se impună) să creadă că n-o iubeşte, dar nu-i reuşeşte acest lucru pentru că mai apoi el singur se contrazice: „e chiar frumoasă – să spun dreptul. Bărbia se rotunjeşte ca un măr galven… guriţa cîteodată parcă-i o cireaşă… şi ochii, ah ochii! Numai de nu i-ar apropia de-ai mei… imi atinge genele şi mă-nfioară pin-in tălpi. /…/ să fiu drept… ce ştie ea că mă chinuie”. Dup ce acceptă in suflet că o ibueşte, chipul Cezarei se schimbă in viziunea lui in raprot cu stările sufleteşti trăite de el: „faţa ei nu mai era trasă, ci se rotunjea vădit, sânii ei erau mai plini, numai roşaţa din obraz dispăruse, făcând loc unei palori care-i da un aer de nespusă blândeţe. Ochii nu mai aveau acea sălabtică şi noptoasă strălucire in adincimea cărora fulgera intunecosul amor şi intuneacoasa dorinţă…, ci, limpeziţi, nespus de adânci, te-ai fi uitat zile intregi in ei. Linişte şi o melancolică pace era in adincimea lor… Şi in acea faţă atit de plalidă, plină dar tristă, suridea suferitor oarecum gura de purpură… o rază a Ierihonului a cărei frumuseţe nu se trece. S-apropia incet, asemenea unei lunatice, ca-n somn”. Şi atunci, el recunoaşte că o ibueşte, definind şi trăsăturile ei morale: „Acum eşti in capul meu, inger, frumoasă cum nu te-am văzut niciodată… dulce… Nu ştii tu că eu te iubesc…? Trandafirii infloresc pe faţa ta…. Tu, regină a sfuletelor, nu eşti curată ca izvorul? Mlădioasă ca chiparosul? Dulce ca filomela? Tânără ca luna plină, copilăroasă ca luna plină, compilăroasă ca un canar, iubită ca o Dumnezeire?”.

După ce şi-a pierdut iubirea, a plecat la mănăstire unde s-a regăsit pe sine insăşi şi „in zilele calde ea se dezbăraca şi, lăsându-şi hainele-n boschet, se cobora la mare. Chip minunat, arătare de zăpadă in care tinăra delicateţe, dulcea moliciunea a copilăriei era intrunită cu frumuseţea mobilă, coaptă, suavă, pronunţată a femeii. Prin transparenţa generală a unei pieliţe calde, netede care lăsa urme dac-o atingeai, se vedeau parcă vinele roşii”. Această nuditate descoperită de Cezara este o stare ambiguă, de viaţă pleanară şi de moarte simbolică. Astfel, ea a depăşit condiţia umană pătrunzând intr-o zonă sacră, adică „reală”, spre deosebire de spaţiul inconjurător „profan”, măcinat de veşnica devenire şi surpat de iluzii dureroşi zădărnicii.

Un alt ciclu al eronului simbolic transformă insă, înotul ei intr-o cuplare cu Oceanul (masculin), Eminescu inchipuind o apă bivalentă, inzestrată cu magnetismul dorinţei: „când piciorul ei atingea marea, când simte apele muindu-i corpul, surâsul său devine iar nervos şi sălbatec, cu toată copilăria ei; in luptă cu oceanul bătrin ea se simte reîntinerind, ea suride cu gura incleştată de energie şi se lasă îmbrăţişării zgomotoase a oceanului, tăind din când in când cu braţele albe undele albastre „înotând când pe-o coastă, când pe spate, tologindu-se voluptos pe patul de valuri”.

Astfel, femeia cu frumuseâea ei a reuşit să topească inima de gheaţă a celui pe care il iubea.

About these ads
  1. capatinamaria
    octombrie 5, 2011 la 4:25 pm | #1

    foate bine pus la punct!!bravo

  2. octombrie 15, 2011 la 3:55 pm | #2

    super nuvela ma lasat fara cuvinte”””incredibil cum simpla frumusete a unei femei poate topi inima de gheata a unui barbat…….

  3. octombrie 18, 2011 la 8:20 pm | #3

    intr-adevar..e o superba nuvela!!!atit de amaruntit este caracterizata Cezara si atit de fin este demonstrat serntimentele lui Ieronim,incit eu…am ramas uimita!!!foarte bine!1

  4. gheorghita
    octombrie 19, 2011 la 8:40 pm | #4

    Succes mult clasa 12-a A din TELENESTI

  5. noiembrie 12, 2011 la 3:43 pm | #5

    am citit opera si mi-a placut ff mult…e prezenta descriere amanuntita si cuvinte impletite de un adevarat geniu…

  6. Radu
    decembrie 15, 2011 la 10:02 pm | #6

    desul de bine inafara de comparatia unei femei cu … “menta” :D:D:D:D a fost amuzant

  7. GRIGOREs
    octombrie 22, 2012 la 9:58 pm | #7

    WOW

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

%d bloggers like this: