Acasă > Comentarii literare > „Pasărea” de Grigore Vieru

„Pasărea” de Grigore Vieru

Grigore Vieru „poet al bunătăţii”, „al singurătăţii bucuroase” şi-a zidit creaţia, zidindu-se, fără a se fi lăsat sedus de sirenele esteticii moderne, pentru că recunoaşte o singură instanţă supremă: poezia „floare de latinitate” şi pe Eminescu. Unitatea lumii sale poetice se sprijină pe citeva temem fundamentale: Mama, Patria, Iubirea, in fond „Mama” o metaforă simbol al celorlalte. Cultivând o estetică a moralului, G. Vieru este „un poet al Mamei şi al maternităţii”.

In poezia sa „pasărea” mama apare intr-o imagine mai mult abstractă, e forţa generalizatoare a sentimetului prevalind asupra celei concret senzoriale. Fondul poeziei il formează sentimentul pur, unul general uman, un sentiment din sfera tragicului; „Când s-a intors / La puii ei cu hrana, / Găsise cuibul gol / Şi amuţit. / I-a căutat /Pân’îi albise pana, / Pân’când in cioc /Sămânţa a-ncolţit”.

Faptul e doar constatat – unul din procedeele frecvente utilizate de G. vieru. E constatarea morţii copiilor săi. Sau poate a despărţirii copiilor de mamă. Printer animale şi păsări, insă, puii nu pleacă de acasă fără a oficia ritualul despărţirii. Deci subtextul poeziei e cel al morţii. Al unei morţi nefireşti, un rezultat al violenţei, pe care-l produce lectura poeziei, declanşează in sufletul cititorului o stare de groază pentru faptul săvirşit. Poetul obţine efectul dramatic de o puternică tensiune interioară prin două metafore: “cuibul amuţit” şi “Pân’îi albise pana, / Pân’când in cioc /Sămânţa a-ncolţit”. Prima metaforă creează imaginea vieţii ucise, a doua – a durerii interminabile. Ambele imagini sunt create cu ajutorul unor semnificaţii proprii vieţii umane: poate să amuţească (a amuţi, a muţi, mut) doar cel care vorbeşte, omul; penele păsărilor nu albesc cind le dispar copiii, încărunţesc de durere doar oamenii. Partea a doua a metaforei, „Pân’când in cioc /Sămânţa a-ncolţit” exprimă, formal (verbul e la perfectul compus), sfârşitul acţiunii. Cercetată cu mijloacele logicii, acţiunea nu poate avea sfârşit, căci sămînţa nu poate incolţi in ciocul păsării. Convenţionalul, deci, ca principiu general al artei, face să subânţelegem intr-un fapt ordinar de natură biologică a semnificaţiei pur omenească de proporţii general umane.

“Pasărea” e materializarea protestului spiritual impotriva morţii nefireşti. Şi e firesc ca acest protest să fie exprimat, in artă, ca şi in viaţă, de aceea care este izvorul vieţii omeneşti: mama.

 

About these ads
Categories: Comentarii literare
  1. septembrie 15, 2011 la 6:09 pm

    Multumesc !!!

  2. septembrie 18, 2012 la 7:39 pm

    mersi moolt

  3. messik
    octombrie 1, 2012 la 3:44 pm

    Super mo ajutat mult

  4. Kora
    noiembrie 6, 2012 la 8:12 pm

    multumesc

  5. ana
    septembrie 16, 2013 la 4:22 pm

    e bun

  6. septembrie 22, 2013 la 11:13 am

    fa1n

  1. No trackbacks yet.

Lasă un răspuns

Completeaza detaliile de mai jos sau apasa click pe una din imagini pentru a te loga:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.

Join 25 other followers

%d bloggers like this: